Atelierele „De-a arhitectura în camera mea” la Braşov – serie de 6 ateliere

În perioada mai-iunie 2019 echipa din Braşov a Asociaţiei De-a Arhitectura a organizat la Galeria Ora0 şase ateliere „De-a arhitectura în camera mea” dedicate copiilor de 9-13 ani.

Proiectul, organizat sub forma unui concurs-atelier până acum, a fost dezvoltat sub forma unei serii de ateliere de colegele noastre care şi-au dorit să le ofere copiilor posibilitatea de a ilustra pe machete viziunea lor despre camera ideală, sub îndrumarea arh. Ioana-Mădălina Bârsăşteanu şi având ca sursă de inspiraţie „Ghidul De-a arhitectura în camera mea” dezvoltat în proiectul cu acelaşi nume. […]

Oraşul şi profesiile mediului construit: Bucureştiul văzut de liceeni

Proiectul „Oraşul şi profesiile mediului construit” desfăşurat în noiembrie 2018 de Asociaţia De-a Arhitectura în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive (PROEDUS) şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) a reprezentat o ocazie de a aduce împreună liceenii din Bucureşti cu studenţii de la „Mincu” şi cu profesioniştii din domeniu, arhitecţi şi urbanişti. Scopul proiectului a fost ca prin ateliere interactive cu patru tematici diferite să activăm curiozitatea elevilor şi să le captăm interesul pentru oraş şi felul ȋn care acesta poate fi „modelat” de ideile lor. […]