Şcolarii în siguranţă

Pe unii dintre cei care au murit în tragedia din Colectiv îi cunoşteam personal şi încă nu îmi vine să cred că nu mai sunt. Nu cred că voi putea vreodată să mă detaşez complet, să mă gândesc la asta fără un fior. Şi ca mine mai sunt. Am întrebat în jur, printre colegii mei voluntari la De-a arhitectura şi am descoperit că unii dintre noi avem nevoie să canalizăm în ceva practic aceste emoţii şi gânduri. Şi am pornit astfel un proiect nou, de care eu zic că ne vom ţine cu seriozitate – odată pentru că aşa ne stă în fire, dar şi pentru că, de data asta, suntem obligaţi în plus.

Sâmbătă, pe 21 noiembrie, a fost „kick-off meeting”: ne-am întâlnit pentru două ore, cei care am fost în Bucureşti. De la bun început trebuie spus că vom lucra mult online, dat fiind că echipa care a răspuns apelului meu vine din Bucureşti, dar şi din Sibiu, Cluj, Galaţi, Braşov şi Iaşi.

Pe scurt: am discutat despre obiectivele proiectului, despre activităţile care trebuie întreprinse, despre roluri şi echipă, am făcut un calendar şi am vorbit despre buget.

Obiectivul proiectului este acela de a acoperi, prin mijloace educaţionale, nevoia societăţii de a fi mai conştientă în privinţa pregătirii pentru siguranţa în caz de dezastre (incendiu, cutremur). Ne dorim să avem încredere în ceilalţi şi în instituţii, dar dincolo de asta este o datorie personală aceea de a avea grijă de noi. E nevoie ca fiecare dintre membrii societăţii să aibă informaţiile de bază pentru propria siguranţă, precum şi pentru siguranţa celor din jur. În şcolile noastre nu se învaţă toate lucrurile astea. În şcolile noastre nu se fac simulări de comportament în caz de dezastre. Doar izolat, cu contribuţia unor profesori mai energici.

Noi dorim ca şcolarii să fie educaţi ţinând seama de trei direcţii mari:
  • a. cum recunoaştem că noi şi clădirile pe care le ocupăm frecvent sunt pregătite pentru a ne ţine în siguranţă în cazul unui dezastru;
  • b. cum ne comportăm în cazul producerii unui dezastru şi ce ajutor putem aştepta din partea instituţiei (şcolii), autorităţilor;
  • c. după dezastru – sănătate, ajutor psihlogic, solidaritate.

Cele trei rezultate pe care şi le propune proiectul nostru sunt:

  • i. ne propunem să dezvoltăm material didactic care să ajungă la profesori, uşor de folosit de profesor singur, dar cu invitaţi ocazionali – un pompier, un cadru medical, un arhitect
  • ii. vom construi, pe măsură ce proiectul se dezvoltă, un site care să găzduiască tot conţinutul, accesat liber (doar cu înregistrare)
  • iii. ghid pentru simulări (există pe site-ul ISU, dar nu e distribuit) + explorări/analize ale spaţiului şcolii din punct de vedere al siguranţei.
Materialele vor fi validate prin discuţii cu reprezentanţi ai ISU, Inspectorate şcolare/FPSE.

Ne-am propus ca în primul an să ne concentrăm pe copiii de clasa a VI-a și a VII-a. Sunt la 12-13 ani, vârsta la care devin foarte conștienţi de ei şi autonomi. Vârsta la care îşi doresc să facă lucruri „adevărate”, legate de lumea reală. Ar fi momentul bun să primească informaţii despre siguranţa clădirii şi, de fapt, a lor personală. În anul următor putem alege o parte din informaţiile astea şi să le transformăm în jocuri pentru copii mai mici, dar în primul an ne dorim să avem varianta completă.

 

Urmează o etapă de documentare, apoi vom stabili o structură a materialului, vom scrie lecţiile, le vom pune într-o formă potrivită şi vom gândi implementarea în cât mai multe şcoli. Deocamdată lucrăm voluntar, dar sperăm să găsim cât mai repede un sponsor puternic, conştient de impactul social uriaş al unui astfel de proiect, care să contribuie la atingerea rezultatelor pe care ni le-am propus.

Mulţumesc echipei proiectului şi promitem să vă ţinem la curent cu momentele importante din proiect.

arh. Miruna Grigorescu

c7d81d6561d02fd68c8a2b322c94719c_XL
1