martie 2, 2016

DE-A ARHITECTURA ÎN ORAȘUL MEU

poza-daa-oras

De-a arhitectura în oraşul meu este un program educațional care pune la lucru creativitatea elevilor, îi face mai atenți la ce se întâmplă în orașul lor și îi ajută să descopere lumea fascinantă a arhitecturii. Orașul/localitatea în care ei trăiesc este materialul didactic de referință. Programul are un ghid pentru arhitecţi şi cadre didactice care include şi programa școlară cursului, un caiet al elevului și materiale didactice vizuale. Curricula a fost concepută pe o metodă de învățare experiențială, având o structură de tip: OBSERV + ANALIZEZ, CONSTRUIESC + PREZINT.

Prima parte a demersului educațional urmărește achiziționarea de informații prin experiența directă a elevilor: expediții în oraș, experiment, joc și prezentări vizuale, iar cea de-a doua este aplicația practică a celor învățate anterior, elevii lucrând împreună la un proiect comun. Fiecare an școlar se va finaliza la disciplina opțională De-a arhitectura cu o expoziţie a proiectelor elevilor.

În cadrul programului copiii vor dezvolta aptitudinile de observație, percepție și analiza critică a mediului construit al localității lor. Le va fi stimulată creativitatea și dezvoltate simțul spațial și cultura vizuală. De asemenea, își vor îmbunătăți abilitățile de colaborare, comunicare și lucru în echipă. Programul este și un bun instrument de stimulare a simțului civic.

În procesul de predare cadrele didactice sunt asistate de un arhitect voluntar care va coordona proiectul clasei. Învățătorul și îndrumătorul arhitect vor participa împreună la Cursul de formare a îndrumătorilor de la fiecare început de an şcolar.

Programa curriculei opţionale „De-a arhitectura – educaţie pentru arhitectură şi mediu construit, clasele a III-a şi a IV-a” este aprobată prin Ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale din 2014. Descărcaţi aici.

Puteţi găsiţi programa cursului pe site-ul Institutului de Ştiinţele Educaţiei al Ministerului Educaţiei Naţionale.

VÂRSTA: 9-12 ani

DURATA ŞI OPŢIUNI DE DESFĂŞURARE:

  • un an şcolar – clasa a IV-a – opţional
  • doi ani şcolari – clasa a III-a + clasa a IV-a – opţional
  • un an şcolar – clasa a V-a – curs de educaţie tehnologică alternativ

METODA DIDACTICĂ: învăţare prin proiect
TIP CURRICULĂ: interdisciplinară (arte + ştiinţe)
PREDAT DE: învățător/profesor educație tehnologică/arte + arhitect voluntar (persoană resursă)
LOCUL: sala de clasă, în expediţie în jurul şcolii sau în oraş
ÎNSCRIERI pentru asistenţa oferită de Asociaţia De-a Arhitectura pe parcursul unui an şcolar: arhitecţi voluntari (în perioada martie – august) şi clasele înscrise de cadre didactice (în perioada decembrie – martie)
DETALII: office@de-a-arhitectura.ro
PARTENERI: Ordinul Arhitecţilor din România, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Universitatea Bucureşti, Uniunea Arhitecţilor din România

Programul este gratuit pentru școlile de stat.

Dezvoltarea și implementarea acestui program educațional este finanţată parțial de Ordinul Arhitecților din România din fondul Taxa „Timbrul Arhitecturii”.

CUNOAȘTEȚI CURSUL:

Prezentare curs în română, engleză, germană

Ghidul Îndrumătorului – De-a arhitectura în orașul meu, ed. 2016

Caiet Elevului – De-a arhitectura în orașul meu, ed. 2016 – limba română

Játékos Építészet – Tanulói Munkafüze – Caietul Elevului în limba maghiară

Pentru a vă face o idee despre cum decurg cursurile De-a arhitectura în oraşul meu aici găsiţi o serie de filme cu lecţii demonstrative.

SPONSORI AN ŞCOLAR 2016-2017:

Save

Save

Save

Save

Save

DE-A ARHITECTURA IN MY CITY

poza-daa-oras

De-a arhitectura in my city is an educational program that puts students’ creativity at work, makes them more alert to what’s happening in their city, and helps them discover the fascinating world of architecture. The city/locality where they live is the reference teaching material. The program has a guide for architects and teachers, including course curriculum, student’s notebook, and visual teaching materials. The curriculum has been conceived on an experimental learning method, having the following structure: I OBSERV + I ANALYZE , I BUILD + I PRESENT.

The first part of the educational approach seeks to acquire information through the pupils’ direct experience: city expeditions, experiment, game and visual presentations, and the second is the practical application of the lessons learned, students working together on a joint project. Each school year will be completed at the optional discipline De-a arhitectura with an exhibition of students’ projects.

Within the program, children will develop their ability to observe, perceive and critically analyze the built environment of their locality. They will be stimulated by creativity and developed spatial sense and visual culture. They will also improve their collaboration, communication and teamwork skills. The program is also a good tool for stimulating civic sense.

In the teaching process, teachers are assisted by a volunteer architect who will coordinate the class project. The architect and the teacher  will participate together at the Training Course for tutors from every beginning of the school year.

The optional curriculum „De-a arhitectura – Education for Architecture and Built Environment, Third and Fourth Grades” is approved by the Order of the Minister of National Education in 2014. Download here.

You can find the curriculum on the website of the Institute of Education Sciences of the Ministry of National Education.

AGE: 9-12 years

DURATION AND OPTIONS:

  • one school year – 4th grade – optional
  •  two school years – 3rd grade + 4th grade – optional
  • one school year – 5th grade – alternative technological education course

TEACHING METHOD: learning by project
CURRICULUM TYPE: interdisciplinary (arts + sciences)
TEACHED BY:  teacher / professor technological education / arts + volunteer architect (resource person)
place: the classroom, in the expedition around the school or in the city
REGISTRATIONS for the assistance provided by the De-a Arhitectura Association during a school year: volunteer architects (March – August) and teachers’ grades (during December – March)
DETAILS: office@de-a-arhitectura.ro
PARTNERS: Ordinul Arhitecţilor din România, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Universitatea Bucureşti, Uniunea Arhitecţilor din România

The program is free for state schools.

The development and implementation of this educational program is partly funded by the Romanian Order of Architects from the „Timbrul de Arhitectura” Tax Fund.

KNOW THE COURSE:

Course presentation in romanian, english, german

Ghidul Îndrumătorului – De-a arhitectura în orașul meu, ed. 2016

Caiet Elevului – De-a arhitectura în orașul meu, ed. 2016 – limba română

Játékos Építészet – Tanulói Munkafüze – Caietul Elevului în limba maghiară

To give you an idea of ​​how De-a arhitectura in my city courses take place here you ca find a series of demonstrative lessons.

SCHOOL YEAR 2016-2017 SPONSORS: