decembrie 13, 2016

ATELIERE în Săptămâna Şcoala Altfel an şcolar 2017-2018 – BUCUREȘTI

Ateliere pe care Asociaţia De-a Arhitectura le implementează în Săptămâna Şcoala Altfel se vor desfășura în clasă, sub îndrumarea unui arhitect (pregătit pentru a susţine cursuri marca De-a Arhitectura, pentru copii) şi a unui voluntar.

Prezenţa educatorului/învăţătorului este absolut obligatorie la clasă pe perioada desfăşurării atelierelor De-a arhitectura. Rolul învăţătorului este de asigura liniştea la clasă, dar şi de a implica copiii în activităţile desfăşurate de arhitecţii nostri. Cadrului didactic i se va înmâna o adeverinţă de participare la acest atelier, pentru implicarea sa.

Părinţii sunt bineveniţi, ca şi voluntari, la aceste ateliere.

Atelierele sunt contra cost, plata se va face în contul: RO63BACX0000000842075001, Unicredit Bank, Sucursala Magheru, cu menționarea atelierului pentru care se face înscrierea, a şcolii şi a clasei pentru care se plăteşte. Plata se va face cu cel puțin 7 zile înainte de desfăşurarea atelierului şi se va trimite OP de confirmare pe adresa: corina@de-a-arhitectura.ro.

Înscrierea la unul dintre atelierele din Bucureşti se va face completând formularul online ce va fi disponibil curând.

 

Titlu: Atelier „Căsuţa măr a viermişorului”
Durată atelier: 1,5 ore/zi, o singură zi
Vârstă copii: 3-6 ani
Materiale aduse de copii: creioane, carioci, foi A4, restul materialelor sunt aduse de echipa De-a Arhitectura
Preț: 20 lei/copil, atelierul se desfășoară pentru minim 15 copii
Descrierea conținutului atelierului: Copiii vor descoperi cu uimire lumea interesantă ce se află într-un măr. Vor învăţa despre secţiune orizontală şi verticală şi vor imagina căsuţa unui viermişor.

Resurse gratuite pentru învăţători şi arhitecţi: Atelier „Labirintul de aţe” descarcabil aici cu referinte aici şi aici

 

Titlu: Atelier Turul lui Turtă dulce prin cartier
Durată atelier: 3 ore/zi, o singură zi
Vârstă copii: 6-9 ani
Materiale aduse de copii: creioane, carioci, foi A4, lipici, foarfeci, restul materialelor sunt aduse de echipa De-a Arhitectura
Preț: 25 lei/copil
Descrierea conținutului atelierului: Copiii vor exersa conceptul de locuire colectivă, diversitatea oamenilor şi a animalelor care locuiesc într-un cartier, văzând oraşul prin ochii motanului Turtă dulce, căruia îi place să exploreze împrejurimile.

Pentru mai multe detalii despre atelier mergeţi aici şi aici.

Resurse gratuite pentru învăţători şi arhitecţi: Atelier “Scenografie” descărcabil aici cu referinţe aici şi aici.

 

Titlu: Atelier „De-a design-ul de mobilier urban”
Durată atelier: 3 ore/zi, 2 zile consecutive
Vârstă copii: 9-12 ani
Materiale aduse de copii: creioane, carioci, lipici, foarfeci, restul materialelor sunt aduse de echipa De-a Arhitectura
Preț: 40 lei/copil, atelierul se desfășoară pentru minim 15 copii
Descrierea conținutului atelierului: Copiii vor avea ocazia să experimenteze, să viseze și să creeze un obiect de design nemaivăzut şi nemaiauzit, destinat spaţiului exterior: fie curtea școlii, curtea bunicilor, trotuarul din fața blocului sau parcul de lângă casă.

Pentru mai multe detalii despre atelier mergeţi aici.

Resurse gratuite pentru învăţători şi arhitecţi: Atelier “Căsuţa omuletului LEGO” descarcabil aici  cu referinte aici.

 

Titlu: Atelier „Structuri arhitecturale”
Durată atelier: 3 ore/zi, o singură zi
Vârstă copii: 12-15 ani
Materiale aduse de copii: creioane, carioci, lipici, foarfeci, restul materialelor sunt aduse de echipa De-a Arhitectura
Preț: 25 lei/copil, atelierul se desfășoară pentru minim 15 copii
Descrierea conținutului atelierului: Podul este un obiect de artă, atât pentru arhitecți, cât și pentru ingineri. Copiii vor învăța despre structuri, vor crea propriul lor pod, ca simbol ce leagă două lumi.

Pentru mai multe detalii despre atelier mergeţi aici.

Resurse gratuite pentru învăţători şi arhitecţi: Atelier “Căsuţa omuletului LEGO” descarcabil aici  cu referinte aici.

 

Titlu: Atelier „5 ipostaze ale oraşului”
Durată atelier: 4 ore/zi, 2 zile consecutive
Vârstă copii: 15-18 ani
Materiale aduse de copii: toate materialele sunt aduse de echipa De-a Arhitectura
Preț: 40 lei/copil, atelierul se desfășoară pentru minim 15 copii
Descrierea conținutului atelierului: Atelierul vrea să fie un exercițiu de analiză și explorare a mediului construit contemporan, din punctul de vedere al  trecutului, viitorului, percepției, relațiilor. Pornind de la un text de ficțiune, copiii vor încerca să surprindă aspecte ale orașului în general, pe care le vor aplica și explica prin asamblarea instalației „Orașul nostru”, instalație ce contribuie la înțelegerea și exprimarea propriei interpretări asupra spațiului urban experimentat.

Pentru mai multe detalii despre atelier mergeţi aici.

Resurse gratuite pentru învăţători şi arhitecţi: înscrieri la Urban Up!, în perioada 09-11.2017

 

Resurse gratuite, pentru iubitorii de arhitectură (arhitecţi şi cadre didactice) care doresc să desfășoare activități cu copiii:

  • Atelier Structuri dulci (pdf de descărcat). Pentru mai multe detalii despre activitate mergeţi aici.
  • Atelier Căsuța omulețului LEGO ( pdf  de descărcat)
  • Lecţie demonstrativă „De-a arhitectura în oraşul meu” (pdf de descărcat). Pentru mai multe detalii despre activitate mergeţi aici.

Dacă aveți nevoie de sfaturi referitor la predarea acestor activități puteți scrie un email la: corina@de-a-arhitectura.ro.

Save

Save

Save

Save

Save