Programul de pregătire online pentru formarea îndrumătorilor cursului De-a arhitectura MINI

30/08/16 | Curs, Curs opţional

Anul acesta De-a Arhitectura a lansat pentru cursul De-a arhitectura MINI, înainte de începerea anului şcolar, un program de formare online a cadrelor didactice şi a arhitecţilor voluntari. Pentru prima dată cursul pentru clase mici (pregătitoare, întâi, a doua) are dedicată o structură de formare proprie. În 2015 pregătirea pentru acest curs a avut loc printr-o întâlnire informală a tuturor celor implicaţi, iar în 2014, în anul pilot al cursului De-a arhitectura MINI, pregătirea s-a realizat în timpul atelierelor de formare pentru cursul De-a arhitectura în oraşul meu.

De-a Arhitectura a decis să ofere în acest an un program de pregătire online în ideea de a facilita accesul la informaţie al participanţilor, cadre didactice şi arhitecţi, care doresc să desfăşoare cursul De-a arhitectura MINI. Pentru că în fiecare an avem din ce în ce mai multe înscrieri din întreaga ţară, am dorit să uşurăm procesul de pregătire şi să aducem informaţia mai aproape de participanţi, la îndemâna acestora.

Programul de formare online este o noutate absolută pentru Asociaţia De-a Arhitectura, activitatea din cadrul acestuia fiind posibilă cu ajutorul unei finanţări din partea Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) din Taxa „Timbrului Arhitecturii”.

 width=

Încă din mai echipa coordonată de arh. Corina Croitoru, membru fondator De-a Arhitectura, a început planificarea cursului online. În luna iunie autorii platformei, prof. înv. primar Magda Cojocea şi arh. Monica Popescu, au compus materialele, au ales fotografii, au realizat filmuleţe pentru participanţi cu ajutorul îndrumătorilor veterani De-a Arhitectura care ne sprijină cu entuziasm în activitatea asociaţiei. Le mulţumim pe această cale arh. Claudia Pamfil, membru fondator De-a Arhitectura şi responsabil formare, prof. înv. primar Carmina Vakulovski şi arh. Deea Ursachi din Braşov, arh. Florin Enache din Bucureşti, care au dedicat timp pentru a-i încuraja pe participanţii la pregătire şi a împărtăşi din experienţa lor. Tot în iunie au avut loc reviziile, autorul cursului, arh. Claudia Bingöl, a revizuit întregul ghid, pentru ca în iulie întregul conţinut să fie predat dezvoltatorului platformei online. Pe 11 august sesiunea de pregătire online pentru anul şcolar 2016-2017 a fost lansată, participanţii având o lună la dispoziţie să parcurgă, în ritmul propriu, materialele pregătite, să îşi facă temele şi să fie gata de un nou an şcolar.

 width=

Pregătirea online cuprinde două părţi, una axată pe elemente mai generale, ce implică un curs online, cine suntem noi, De-a Arhitectura, cum colaborăm şi de ce am dezvoltat un astfel de curs pentru copii, în timp ce partea a doua este mult mai aplicată pe conţinutul cursului De-a arhitectura MINI. Sperăm astfel să oferim toate uneltele necesare desfăşurării cursului la clasă în cele mai bune condiţii.

Chiar acum suntem la jumătatea pregătirii, mulţi au început deja formarea, totul se întâmplă în ritmul propriu, ţinem aproape de participanţi şi unde este nevoie îi lămurim. Mai jos puteţi citi câteva dintre reacţiile la cald ale participanţilor, cadre didactice şi arhitecţi.

 width=

⌂ I-am întrebat pe participanţi dacă acesta este primul curs online la care participă sau nu şi cum li se pare experienţa de până acum.

Acesta este primul curs online pe care îl urmez. Până acum sunt foarte încântata de toată platforma cursului! Mă bucur foarte mult de oportunitatea de a urma acest curs. Mulțumiri și felicitări întregii echipe care se ocupă de răspândirea arhitecturii în școli!” – arh. Ioana Voicu, Bucureşti

Este primul curs online la care particip. Sunt emoționată pentru că este o provocare pentru mine. Este foarte bună această inițiativă a dumneavoastră, având foarte multe avantaje. Unul dintre ele este acela că poate fi accesat atunci când te simți confortabil. Sunt și foarte multe lucruri pe care le învăț.” – prof. înv. primar Georgeta Florea, Braşov

Este pentru prima dată când particip la un curs online. Mi se pare o idee foarte bună mai ales datorită faptului că am acasă un băiețel de 7 săptămâni. Pot să îmbin utilul cu plăcutul. Am grijă şi de cel mic şi când am timp mai învăț şi ceva nou.” – prof. înv. primar Mihaela Olivia Marinescu, Sibiu

Particip pentru prima dată la un curs online. Ideea de curs online mi se pare foarte bună, deoarece fiecare își poate organiza programul de studiu așa cum dorește și poate parcurge cursul de acasă. Urmăresc cu entuziasm începerea noului an școlar pentru a putea aplica ceea ce voi învăța în urma studiului acestui curs. Succes și spor tuturor!” – arh. Doris Ioana Faff, Sibiu

 width=

⌂ I-am întrebat pe participanţi de ce cred că este importantă introducerea în curricula şcolară a unui curs de educaţie de arhitectură şi mediu construit pentru copii, ce beneficii/aspecte negative văd în utilizarea educaţiei nonformale alături de cea fomală şi de ce au ales să facă parte din programul De-a Arhitectura?

Introducerea în curricula şcolară a unui curs de educaţie de arhitectură şi mediu construit pentru copii creează oportunitatea punerii în practică a cunoștințelor asimilate la disciplinele din trunchiul comun. Învățarea devine mai ancorată în realitate. Copiii sunt încurajați să devină mai atenți la mediul înconjurător și să se implice activ în viața comunității.” – prof. înv. primar Nicoleta Nedelescu, Bucureşti

Acest curs oferă oportunitatea de a stimula gândirea, imaginația, vederea spațială, abilitățile de comunicare ale copiilor într-un mod atractiv. Prin activitățile practice propuse, valorificând experiența elevilor, nevoia lor de joc și explorare, stimulând colaborarea și lucrul în echipă, acest curs îi pune pe elevi în situația de a observa ceea îi înconjoară, de a înțelege mecanismele orașului, de a aprecia ceea ce este de calitate, de a propune sugestii de îmbunătățire a mediului construit.” – prof. înv. primar Camelia Ciora, Sibiu

Introducerea în școli a acestui opțional este o idee foarte bună deoarece în acest mod copiii își pot dezvolta creativitatea și inventivitatea în timp ce acumulează noțiuni legate de spațiul construit, drept componentă a vieții de zi cu zi. Astfel vor avea orientare în spațiu, simț estetic și vor înțelege proporții. Acestea îi vor forma pentru a deveni cetățeni capabili de a purta discuții şi de a lua decizii pertinente în legătură cu mediul construit atunci când va fi nevoie. De asemenea cursul îi scoate din rutina orelor obișnuite de la școală și, prin activitățile propuse, le îmbunătățește tonusul și le crește entuziasmul pentru a învăța ceva complet nou într-o maniera diferită. Am ales să particip la acest program deoarece îmi place să lucrez cu copiii, îmi doresc să îmi dezvolt calitățile pedagogice și, totodată, cred în beneficiile pe care acest curs le are în educația copiilor și în aportul pe care îl va aduce la crearea viitorilor oameni mari.” – arh. Andreea-Cristina Marcu, Bucureşti

La prima întrebare aş răspunde din punctul de vedere al unui părinte: pentru că mi se pare de dorit, ca în perioada în care copilul se desprinde de casă/părinţi/etc. să fie cât mai pregătit să facă faţă provocărilor pe cont propriu. Un curs care îl va învăţa pe copil să se orienteze în spaţiu şi să devină conştient că are o influenţă asupra mediului pe care îl locuieşte (casa, şcoala, sat/oraş) cred că poate fi un ajutor direct nu numai pentru elev ci şi pentru părinţi. De asemenea conştientizarea faptului că influentţează locul pe unde trece, la vârsta la care «se pun bazele principiilor morale» poate fi o reţetă de succes pentru un viitor adult responsabil.

Utilizarea educaţiei nonformale cred cu tărie că o poate eficientiza pe cea formală.  Marea lipsă a sistemului de educaţie formal fiind aceea de a putea face conexiuni între domenii şi informaţii şi a realiza aplicaţia lor directă în realitatea pe care o trăim.

Aspectul negativ ar fi acela că s-ar putea să nu fie de ajuns o singură materie/o singură oră pe săptămână pentru a compensa educaţia formală de care au parte elevii în România.

Am ales să fac parte din program din motive pur egoiste: îmi doresc ca timpul petrecut la şcoală de către copiii mei să fie unul câştigat! Şi cred că un astfel de program este o luminiţă de la capătul tunelului sistemului de învăţământ românesc.” – arh. Iulia Ciopasiu, Bucureşti

 width=

De-a arhitectura MINI se adresează şcolarilor mici şi doreşte să-i încurajeze pe aceştia să-şi construiască lumi fantastice şi personale, pe măsura imaginaţiei lor, pornind de la o poveste, lecţiile fiind în mare parte ateliere hands-on. Curricula este concepută pe metoda „learning by doing” („înveţi făcând”) şi se concentrează pe una dintre caracteristicile cele mai importante ale vârstei de 7-9 ani: imaginaţia. Prin acest curs mai punem o caramidă la consolidarea personalităţii, a încrederii în sine a copiilor, a creativităţii individuale şi colective, mai cu seamă acelor copii care abia au păşit pe poarta şcolii.