PROFESIONIŞTII: Mădălina Marcu, Consilier filantropie strategică

Am întâlnit-o pe Mădălina Marcu la cursul în care ne-a învăţat despre strângerea de fonduri din comunitate. Ne-a fermecat. Am aflat atunci câte ceva despre activitatea ei în zona ONG şi, pentru că suntem curioase, am reuşit să o convingem să îşi rupă puţin timp din programul său încărcat pentru a ne împărtăşi câteva lucruri despre profesia sa. Iată!

Acesta este al doilea interviu din seria PROFESIONIŞTII, serie inaugurată în februarie cu Raluca Antonescu.

!!!!„De-a fundraising-ul”!
[n.r.: semnele de exclamaţie aparţin, toate, Mădălinei]

Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândrește):

Mădălina Marcu. Consilier în filantropie strategică. 33 ani. Am adus în România cercurile de donatori, adică locul în care facem filantropie împreună ca să schimbăm ceva în jurul nostru.

Când erai copil care era jocul, activitatea preferată?

Citeam mult, tot timpul, oriunde. Și plecam în aventuri cu frații mei mai mici prin bolta de vie din grădină, mergeam la „piscină” în butoaie cu apă de ploaie sau așteptam să ni se spună povești.

A anticipat acest joc cariera de mai târziu sau o realizare importantă din viața ta de adult?

Cred că da. Poate. Îmi plac poveștile – le spun și le ascult cu drag. Și cred că ele ne dau putere sau ne explică lucururi pe care altfel nu le-am putea cuprinde. Pentru a explica oamenilor de ce să-și ofere resursele către o cauză este nevoie de povești.

Care dintre sfaturile date de parinții tăi te-a ajutat ulterior în carieră? Cum îl sfătuiești și tu pe copilul tău?

De omorât nu te omoară” îmi spunea mama la orice încercare de care mi-era teamă. Așa mă îmbărbătez și acum. Și să fiu bună. Copilului meu îi spun să încerce el cu puterile lui cât are răbdare și să fie bun.

Care sunt abilitățile de care ai nevoie pentru a fi un bun fundraiser? Și care dintre acestea ți-au fost remarcate și cultivate din copilărie?

Empatie – să ai respect pentru cel din fața ta cu părerile, nevoile și resursele sale și să știi să asculți, să-ți dai vreme să înțelegi mecanismele, nu aparențele. Poți fi foarte bun la scris bine mesaje, gândit strategii, mers la întâlniri de solicitare sau organizat evenimente, dar nu la toate deodată. De aceea e nevoie de o echipă de oameni care se dedică mobilizării de resurse pentru o cauză, oameni complementari. Dintre toate acestea, în copilărie m-au încurajat să îmi spun părerea cu convingere, să nu fiu timidă, cum aveam tendința să fiu în contexte străine. Și m-au încurajat să văd binele din ceilalți. Să mă pun în papucii lor.

Cum ar putea un școlar să facă fundraising de la această vârstă? Și la ce consideri că ar putea aplica asta în viața sa de zi cu zi?

Cu puțin ajutor 🙂 am văzut evenimente grozave în care copiii au făcut obiecte dedicate decorării bradului de Crăciun, și-au invitat părinții la târg și au avut grijă de ei ca și cum le-ar fi fost clienți. Alții care au colindat cu scopul de a strânge bani pentru o cauză. Copii care au organizat piese de teatru pentru a strânge fonduri. Am spus cu puțin ajutor pentru că au nevoie de un adult care să le acorde încrederea și să-i ajute la lucrurile pentru care ei sunt prea mici (să cumpere materie primă, să îi ajute să organizeze procesul contabil, etc.) și au nevoie să fie puși să decidă dacă doresc să se implice astfel sau nu – de către părinți sau profesori. Ca părinte stau departe de ideea de a dona jucării și hăinuțe uzate. Fundraising-ul este despre parteneriat între cel care dă și cel care primește pentru ca împreună să schimbe ceva real și durabil într-o problemă. Caritatea, deși rezolvă unele probleme, creează inegalitate între cel care dă și cel care primește și asta nu este ceva ce aș vrea să-mi învăț copilul. Prefer să aibă un comportament constant în care a da să fie parte din viața sa. Să se gândească ce problemă i-ar plăcea să rezolve și să-şi doneze alocația sau să își implice prietenii pentru a găsi o soluție pe termen lung.

Ce ar trebui schimbat în sistemul de învățământ pentru a ajuta în această direcție?

După cum spuneam, copiii pot alege să facă fundraising dacă sunt expuși la idee. Poate dacă adoptăm un model de prezentat diverse cariere la clasă, dacă școala se implică în campanii de atragere de fonduri și oferă șansa elevilor să participe, dacă ar exista mai mult timp în afara școlii pentru ca acești copii să-și completeze educația în zone care îi formează ca oameni, nu numai ca viitori oameni ai muncii. Există programe care îi formează pe liceeni cum ar fi YouthBank.

De ce s-ar face copiii de azi, fundraiserii de mâine? Ce satisfacții aduce această meserie? !!!!

E job-ul cool în care schimbi lumea fără ca tu să mori de foame. 🙂 Este profesia în care poți fi creativ, dar ai și mecanisme și soluții când nu ești, vorbești cu oamenii și îi faci parte din schimbare, le dai șansa să facă un bine cu semnificație.

Comments are closed.