Ministrul Educaţiei Naţionale aprobă programa De-a arhitectura în oraşul meu

Programa cursului de-a arhitectura în oraşul meu a fost aprobată prin ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale. Asta înseamnă că accesul la cursul dezvoltat de asociaţia noastră va fi mai uşor. Facem un pas mare spre ceea ce ne-am propus, şi anume să ajungem, cu jocurile noastre despre noţiuni de arhitectură şi mediu construit, la cât mai mulţi copii din ţară. Va fi ceva mai uşor, asta înseamna că vom avea răgazul să creştem idei noi.

Câteva cuvinte de mulţumire se impun adresate celor cu care am pornit acest proces. Chiar înainte de a fi oficial constituită Asociaţia de-a arhitectura, ni s-a alăturat pentru scrierea cursului şi ulterior a programei Cătălina Urlich, director al Departamentului Științele Educației de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti. Pentru scrierea cursului ne-a susţinut, de la bun început, Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Bucureşti. Ei sunt cei în preajma cărora s-a format nucleul echipei de-a arhitectura, care iată, creşte frumos în fiecare an. Mulţumim!

Mai jos găsiţi un extras din comunicatul Ministerului Educaţiei Naţionale, aşteptăm nerăbdătoare să primim şi decizia oficială, să o înrămăm. Pentru ca apoi să ne apucăm din nou de treabă, 6 ateliere regionale de formare a îndrumătorilor de-a arhitectura, pregătite peste vară, vor lua startul vinerea viitoare (mulţumim Uniunii Arhitecţilor din România, care finaţează formarea îndrumătorilor din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014). Caietele celor 2650 de copii înscrişi anul acesta se tipăresc în săptămânile ce urmează (mulţumim zecilor de donatori individuali care au susţinut alergătorii şi înotatorii de-a arhitectura la evenimentele sportive pentru strângerea fondurilor Semimaraton Sibiu şi Swimathon Bucureşti şi mulţumim Goodyear). Lucrurile se aliniază, uşor, uşor, iar anul viitor în iunie ne vom bucura de 100 de machete de oraşe inventate după toate regulile artei de copiii din cele 100 de clase de-a arhitectura de anul acesta.

„Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat prin ordin de ministru, programa şcolară pentru disiplina opţională „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit” pentru clasele a III-a şi a IV-a. Timp de o oră pe săptămână, elevii acestor clase pot afla informaţii despre modul în care se construieşte mediul, dar şi elemente minimale de arhitectură.

Programa propune şi activităţi în aer liber, centrate pe identificarea în realitate a conceptelor învăţate în clasă. Anterior adoptării, a existat un proiect de programă şcolară, pilotat în cinci şcoli din Bucureşti, pe parcursul anului şcolar 2012 – 2013. Proiectul a fost elaborat în colaborare cu specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia Arhitectura şi specialiştii Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti.” Sursa

Și să nu uităm, avem pâine caldă! Ghidul îndrumătorului ediția 2014-2015 a fost tipărit astăzi de dimineață la Brașov, de unde va pleca în toată țara.

Facem o treabă bună, așa-i?

 

3