Întrezărind „Oraşul viitorului” – atelier De-a arhitectura la MNAR

Pornind de la expoziția „Un vis locuit” organizată de Delegația Wallonie-Bruxelles în sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), Asociaţia De-a Arhitectura a propus un atelier în care să provoace copiii să își imagineze cum va evolua în timp o zonă a orașului lor.

Înainte de toate, sâmbătă, pe 18 noiembrie, am pornit cu toți copiii într-un tur al expoziției, pe care am parcurs-o în așa fel încât seria de desene care genera ideea atelierului să ramână la final. Am observat cum desenul riguros de arhitectură, suprapus pe tehnica laborioasă și precisă a gravurii, poate fi un suport perfect pentru fantastic și imaginație. Am vorbit despre cum desenele expuse exprimau fie stări variind de la liniște totală la nesiguranță sau chiar teamă, fie criticau (cu umor, dar unul negru) lumea în care trăim, fie reduceau la esențial și recompuneau, sub forma unor icon-uri [n.r. embleme, desene emblematice], clădiri sau elemente de construcții. Și am mai vorbit și despre clădirile monumentale și ale lor scară-perspectivă-proporții, dar și despre tehnici ca banda desenată sau colajul. Am vorbit mult, pentru toți, iar copiii (de 12-15 ani) au avut multe de comentat și de spus!

La finalul vizitei am găsit seria de serigrafii ale lui Luc Schuiten, serie care trata un peisaj urban văzut în momente ce se succedau o dată la cincizeci de ani, plecând dintr-un credibil 1850 și ajungând într-un  imaginar și bizar 2150.

Odată expoziția parcursă, ne-am mutat în spațiul atelierului MNAR. Tema propusă de arh. Mina Sava pentru „Oraşul viitorului” a fost aplicarea ideii lui Luc Schuiten asupra unei zone din București, cunoscută de toți copiii, rezumându-ne la trei momente din viitor: 2050, 2100, 2150.

Aveam așadar pregătită, ca suport de lucru, o fotografie cu intersecția Căii Victoriei cu strada Câmpineanu – colțul ocupat de clădirea Novotel în vecinătatea Palatului Telefoanelor. Cum au văzut-o, copiii au spus la unison „Wooow! Unde e asta?”, „În America?”, au completat câțiva. Surpriză, nu. Era chiar lângă noi… Ne-am lămurit și orientat și am urmărit o prezentare (în fotografii) pe care o gândisem referitoare la istoria locului, de la sacagiii de pe Podul Mogoșoaiei în jurul lui 1850, la clădirea Teatrului Național spre 1880, la construirea Palatului Telefoanelor și apoi la bombardarea Teatrului în 1944, urmată de demolarea din vremea comunismului, dar și de reconstrucția parțială odată cu edificarea hotelului Novotel, după 1990.

Și apoi am trecut efectiv la lucru. Am format echipe de câte doi sau trei copii și fiecare echipă a tras la sorți clădirea pe care urma să o păstreze (Palatul Telefoanelor,  „Teatrul”, Hotelul Grand Continental sau Blocul „Adriatica”). Noi Ie-am propus să își facă un scenariu înainte de lucru, dar ori a fost entuziasmul prea mare, ori a fost demarajul mai încet. Așa că fiecare echipă a mers pe soluția ei de abordare.

Au desenat pe calc (alt „wow”) cu grafit, au învățat să poșeze cu grafit, au accentuat apoi elementele mai importante cu liner negru și, unde au vrut, au adus și ceva culoare. Și acum au venit și surprizele noastre, ca îndrumători. Echipa cea mai hotărâtă, cea care a pornit imediat și cu dezinvoltură și-a risipit destul de repede arsenalul. Chiar așa, orașul lor era deja o mare bază militară (pentru parade, ce-i drept) în 2050, dar prin 2010 își cam pierduse drumul. Au reușit însă să revină spre final, cu ambiție.

Echipa celor mai mari participanți, cu mult talent, dar și timiditate, a plecat mai lent de la un oraș din beton, gri, masiv și trist, care însă în al doilea moment s-a deschis cumva spre natură, pentru ca la final să fie complet înghițit de niște copaci prietenoși și vorbăreți. Erau varianta optimistă a caracatițelor rele văzute anterior în expoziție.

Echipa fetelor deschise, bine dispuse, dar și serioase, a pornit senin, cu oraș verde, optimist și decorativ, care însă mai târziu a fost cumva cuprins de ape, iar la final a fost zdruncinat serios de o mare explozie. Una după care apare un oraș mai bun, am înțeles…

Și să nu uităm și de cea mai mică echipă. Veseli, creativi și ambițioși, au lucrat cot la cot pentru orașul lor în care clădirile, cuprinse și ele de puțin verde, nu se schimbă la fel de repede precum locuitorii și mijloacele lor de locomoție. Chiar vin si extratereștrii la final, în capsulele lor zburătoare.

La final, fiecare echipă și-a expus și prezentat la panou schițele de proiect. Au plecat încă discutând despre ce ar mai fi putut să facă și grăbindu-se să le povestească părinților la ce s-au gândit ei.

Text: arh. Cristina Dumitrescu
Fotografi: arh. Ioana Aron, arh. Cristina Dumitrescu
Îndrumător: arh. Cristina Dumitrescu
Voluntar: arh. Ioana Aron
Autor atelier: arh. Mina Sava

0