decembrie 15, 2016

CÂT COSTĂ

Asistenţa oferită de asociaţia noastră şcolilor de stat cu clase înscrise este gratuită în măsura în care vom primi sprijinul din partea:

  • Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) în ceea ce priveşte pregătirea şi accesul la materialele metodologice şi didactice, coordonarea la nivel naţional şi regional, accesul la schimbul de experienţă, alte activităţi adiacente (propunere depusă pentru finanţare din taxa de timbru de arhitectură);
  • specialiştilor voluntari (arhitecţi, studenţi arhitecţi, urbanişti sau peisagişti) care doresc să contribuie la promovarea valorilor arhitecturii în şcoli, au posibilitatea să-şi dedice o bună parte a timpului asistând profesorii şi sunt deschişi la experienţe bogate cu copiii participând la ore (înscrierile se vor finaliza în luna iulie 2018).

Pentru desfăşurarea cursului va fi necesară utlizarea de materiale de bricolaj diverse, reciclabile sau noi, pentru care va fi nevoie de contribuţia părinţilor. Asociaţia De-a Arhitectura participă în fiecare an la campanii de strângere de fonduri pentru a furniza elevilor anumite materialele gratuit, însă acest lucru nu poate fi garantat.

Școlile private sunt rugate să trimită cerere ofertă la adresa: corina@de-a-arhitectura.ro, specificând cursul ales, numele școlii, orașul și numărul de copii participanți.