Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Ioana Aldea

Mai noi sau mai vechi, mai experimentați sau mai novici, peste treizeci de voluntari De-a arhitectura – arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri sau peisagişti – au stat de vorbă cu noi și ne-au povestit despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, a împlinit 4 ani în 2020 și am ajuns la interviul cu numărul 33. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat de-a lungul vremii sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Le mulțumim tuturor, cu atât mai mult în această perioadă, și le suntem recunoscători că țin aproape și că fac parte din Rețeaua De-a arhitectura, că sunt oameni implicați, cărora le pasă de viitorul comunităților prezente și viitoare.

Ioana Aldea a venit în familia De-a Arhitectura la Brașov, în 2015, în cadrul Clubului De-a arhitectura. Ioana a participat, împreună cu echipa brașoveană, la majoriatatea activităților și proiecteleor De-a arhitectura, de la îndrumarea atelierelor de club, la coordonarea proiectului „De-a arhitectura în școala mea”, iar cel mai recent ca și creatoare a provocărilor #DeaArhitecturaAcasa. Iubește interacțiunea cu copiii și experiența de la clasă alături de dascăli minunați și îi îndrumă pe cei mici cu blândețe și răbdare. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Când eram la grădiniță, în perioada în care se construiau zeci de blocuri în cartierul în care locuiam, eram fascinată de macarale și voiam să mă fac macaragistă, să contruiesc și eu blocuri. Ulterior, din fericire, am ales doar să le proiectez. Îmi amintesc, încă din perioada gimnaziului, când am urmat cursurile la Liceul de Artă Brașov, că m-a atras foarte tare arhitectura, mai mult decât celelalte arte. Pe atunci o consideram mai mult artă decât tehnică, deși studiile ulterioare mi-au demonstrat că acestea se îmbină în egală măsură. Astfel, am continuat studiile pentru partea artistică la Liceul de Artă decisă să urmez cursurile Facultății de Arhitectură.

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Din fericire eu am fost unul dintre exemplele norocoase care a avut o mamă suficient de înțeleaptă încât să îmi permită să îmi urmez drumul, chiar dacă acest lucru a însemnat câteodată efort sau renunțări. Încă din clasa a V-a m-a susținut să urmez cursurile la Liceul de Artă din Brașov, secția de artă plastică. Mai departe liceul, urmat tot la secția de arte plastice, cu specializarea artă monumentală, un an de design grafic la o agenție de publicitate din Brașov, Colegiul de Arhitectură și apoi Facultatea de Arhitectură la UAUIM București [n. e. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”] cu niște minunați ani de studenție în cămin. Toate cu susținerea părinților. Faptul că este important să finalizăm ceea ce începem, să nu ne abatem de la parcursul ales chiar dacă întâmpinăm greutăți, că orice problemă are o soluție au fost principiile după care m-am ghidat în viața profesională și care au baza în „cei șapte ani de acasă”. Dragostea și încrederea cu care am fost înconjurată mi-au dat puterea să merg înainte pe drumul meu.

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Toți profesorii, în special arhitecți, dar și artiști, pe care am avut norocul să îi întâlnesc și să participe la formarea mea profesională, dar și ca om, au avut o influență în ceea ce privește munca mea actuală și au pus o cărămidă la această „construcție”. O altă mare influență au avut-o călătoriile pe care le-am făcut și care sunt una dintre pasiunile mele. Întotdeauna când ajung într-un loc nou încerc să surprind specificul său, ce îl face diferit și ce aș putea să învăț din acesta.

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

Colaborarea cu De-a Arhitectura am început-o în anul 2015 ca și voluntar în cadrul unor ateliere de club. Având copiii foarte mici și văzând în familie cât de interesant și frumos poate fi lucrul cu aceștia și ce ușor pot explica prin joacă anumite concepte, aparent complicate, am simțit nevoia ca unele lucruri să le aprofundez. Întâmplător am văzut una dintre activitățile De-a arhitectura din Brașov, cred că era o expoziție, și am fost vrăjită de bucuria copiilor și de rezultatul fascinant al muncii lor. Așteptările mele au fost ca, în primul rând, să nu mă descurc cu o clasă întreagă de copii. Recunosc că am început voluntariatul cu o oarecare teamă și neîncredere în forțele proprii care s-au spulberat pe parcurs datorită relației cu copiii, în primul rând. Colaborarea cu doamnele învățătoare a fost una dintre cele mai interesante și educative experiențe, iar lucrul cu copiii a fost extrem de plăcut. În anii care au urmat am fost voluntar sau coordonator în aproape toate activitățile De-a arhitectura din Brașov.

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Nu pot să numesc ce mi-a plăcut cel mai mult, deoarece sunt cel puțin două lucruri pe același loc. Mi-a plăcut să lucrez cu copiii, care m-au învățat despre creativitate, comunicare, îmbrățișări și bucurie mai mult decât i-am învățat eu despre proporții, tehnici, lucru în echipă și multe altele. În același timp am întâlnit oameni (mulți!) din toată țara care au aceleași interese și anume educația pentru mediu construit. Cred că este un voluntariat pe care orice arhitect ar trebui să îl încerce, la un moment dat în parcursul profesional. Proiectele pe care le-am implementat la Liceul de Artă din Brașov, „De-a arhitectura în școala mea” dezvoltat în trei etape, la care am reușit să implicăm aproape toți elevii din gimnaziu și liceu cât în decursul a doi ani, au fost foarte aproape de sufletul meu.

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Cel mai dificil mi s-a părut ruptura pe care am resimțit-o anul acesta între noi și copii. Chiar dacă am participat la conceperea challenge-urilor [n. e. provocările #DeaArhitecturaAcasa] în care cred și consider că sunt o resursă extraordinară, lipsa de conexiune cu copiii la clasă sau la club și-a spus cuvântul. Anul acesta mi-a demonstrat cât de importantă este conexiunea reală în cadrul atelierelor. În acest context, cel mai satisfăcător moment a fost atelierul „Căsuță călătoare” realizat după ieșirea din starea de urgență, în care bucuria noastră, cât și a copiilor a dublat tematica foarte interesantă a acestuia.

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Este foarte greu să aleg, deoarece am avut o serie întreagă de profesori minunați, începând cu gimnaziul și până acum. Dacă aleg aleatoriu dintre momentele frumoase, profesorul de la atelierul de Artă Monumentală din liceu, profesorul Mihai Corneliu. Îmi voi aduce aminte cu plăcere întotdeauna felul în care acesta ne-a învățat ce înseamnă cooperarea, studiul, dar și că putem face față oricărei provocări cu o atitudine potrivită. În clasele în care am fost un invitat ca și voluntar De-a arhitectura am încercat să am aceeași atitudine blândă, în care găsirea unei soluții de a pune în operă chiar și cel mai îndrăzneț proiect să fie tot ceea ce contează. Felul în care te raportezi la visul sau proiectul tău poate face diferența între reușită și eșec. Am încurajat copiii să nu renunțe la ideile care păreau prea dificil de realizat, să experimenteze și să se joace. Și chiar dacă rezultatul final nu este perfect întotdeauna am considerat că experiență dobândită este mai importantă decât o machetă impecabilă.

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

Din punctul de vedere al arhitectului, în acest moment sunt atrasă de proiectarea de locuințe și de proiecte de amenajări de interior. Am avut de multe ori senzația că acest program de arhitectură, care cred că este cel mai întâlnit, nu are statutul pe care îl merită, deși are, cred, cel mai mare impact asupra beneficiarilor. Din perspectiva pedagogului, atât ca profesor la secția de Artă Ambientală la Liceul de Artă din Brașov, cât și ca voluntar De-a arhitectura, am folosit perioada aceasta de „stat acasă” ca pe o perioadă de experimentare și învățare de tehnici noi. Foarte interesante au fost toate cursurile de predare online și la clasă, cursuri de formator pentru adulți, cât și diferite conferințe pe tematici de educație vizionate pe deja clasica platformă Zoom.

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Voluntariatul la Asociația De-a Arhitectura cred că este cel mai important proiect de suflet al meu prin intermediul căruia am reușit, împreună cu echipa de la Brașov, să mișcăm puțin roțile educației complementare aducând în discuție și educația de mediu construit. Exemplul de bună practică pe care l-am creat prin construirea unei „săli de clasă afară” în cadrul proiectului „De-a arhitectura în școala mea” [n. e „De-a design-ul de mobilier” la Liceul Vocaţional de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” din Braşov] și finanțat parțial de Fundația Comunitară Brașov prin Fondul Științescu și de mulți alți parteneri locali pe care ne-am putut baza întotdeauna a fost un succes pentru noi, demonstrând că se poate și altfel.

Ne-a onorat încredearea de care ne-am bucurat întotdeauna când am prezentat comunității locale un proiect De-a arhitectura și susținerea pe care am primit-o.

⌂ Care este motto-ul tău personal?

Deși pare cam des folosit, „simplicity is the ultimate sophistication” [n. e. traducere din engleză: simplitatea este sofisticarea supremă] este motto-ul care îmi este cel mai aproape de suflet.

0