Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Bianca Bărbieru

Mai noi sau mai vechi, mai experimentați sau mai novici, peste treizeci de voluntari De-a arhitectura – arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti etc. – au stat de vorbă cu noi și s-au prezentat în faţa noastră, a tuturor, cu activitatea lor în domeniile în care profesează, dar şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, a împlinit 4 ani și am ajuns la interviul cu numărul 31. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat de-a lungul vremii sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Le mulțumim tuturor, cu atât mai mult în această perioadă, și le suntem recunoscători că țin aproape și că fac parte din Rețeaua De-a arhitectura, că sunt oameni implicați, cărora le pasă de viitorul comunităților prezente și viitoare. 

Bianca Bărbieru a venit în familia De-a Arhitectura în județul Mureș abia acum un an, în 2019, însă și-a asumat rolul de voluntar într-unul dintre cele mai dificile programe educaționale ale asociației – „De-a arhitectura în școala mea”. Programul dedicat claselor a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a se bazează pe un mod de gândire specific arhitecţilor şi sectoarelor creative, „design thinking”, un proces iterativ care pune în focus omul, utilizatorul. Elevii, împreună cu îndrumătorii, parcurg o serie de etape care îi ajută să își înțeleagă rolul în comunitate (la nivelul școlii în acest caz) și cum pot contribui chiar ei la schimbarea în bine, fără să aștepte „să se întâmple” de la sine. Bianca ne-a vorbit în interviu despre această experiență alături de copiii din rural, dar și despre multe altele – vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura și să vă aduceți aminte de dragile vacanțe de la țară, la bunici.

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Deși, când eram mică, mutam de zor mobila în camera mea, în apartament sau vara, la bunica, nu am înțeles la timp ce trebuie să mă fac și am mers un an și am studiat sociologia, până să dau, mai apoi, la Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București. Îmi place să creez scenografii, să îi suprind plăcut pe beneficiari și să se bucure cât de mult pot de spațiul și, mai ales, de atmosfera creată. De-a lungul anilor nu m-am rezumat doar la a amenaja spații, ci am și creat obiecte de decor pentru acestea.

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect de interior?

În copilărie am petrecut foarte mult timp la țară, la bunica, în satul Dedulești din județul Brăila, unde mi-a plăcut tare mult atât libertatea pe care am avut-o, cât și apropierea de natură după care tânjeam cât ținea anul școlar. Cam toți pașii pe care i-am făcut apoi, ca adult, m-au îndreptat spre acea stare de fapt a lucrurilor, de aceea m-am și mutat acum 8 ani într-un sat mic, între dealuri, unde am recreeat cumva universul avut vara, la bunica.

Îmi place foarte mult natura, îmi place să am grădină cu legume și flori și îmi place să simt anotimpurile. La țară ai timp să observi când vine barza, când cântă prima dată cucul, să te bucuri dacă rândunicile și-au făcut cuib la casa ta sau căror fructe și legume le-a mers bine anul acesta. Fiecare an este diferit de cel dinainte și nu ai timp să te plictisești.

Priveliște din satul Cașva

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Pornind de la această lume apropiată de natură în care trăiesc, îmi place să lucrez cu materiale naturale, să le pun în valoare și să le arăt frumusețea. Așadar, cred că natura mă influențează cel mai tare. 🙂

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

Colobarorarea am început-o acum un an, în 2019, și am fost arhitect volutar la școala „Teleki Domokos” din Gornești, jud. Mureș [n.r. în programul „De-a arhitectura în școala mea”]. De când m-am mutat în satul Cașva am cunoscut comunitatea, dar și pe copiii de aici și mi-am dat seama că aceștia au nevoie de ceva mai mult sprijin decât cei de la oraș pentru că nu au parte de activități interesante, dedicate lor, în afara orelor de curs. Majoritatea nu își permit să meargă la cursuri private la oraș, plus că, dacă ar vrea să o facă, ar fi destul de complicat cu transportul în comun. Mai pe scurt, am vrut să mă implic în educația copiilor din mediul rural, din zona mea, iar acest program mi s-a părut cea mai bună cale de a o face. Și am avut dreptate. 🙂

Foto: Veronica Șandor

La început m-am temut de multe lucruri: că nu voi ști să le explic copiilor pe înțelesul lor, că li se va părea plictisitor, că nu vor vrea să se implice în activități… asta până când i-am cunoscut mai bine și pe ei, dar și pe Veronica, diriginta lor [n.r. Veronica Şandor, diriginte şi profesor de limba şi literatura română]. Apoi totul a mers strună! Serios! :)) Copiii abia așteptau să ne întâlnim și să vada ce le-am mai pregătit. De fiecare dată am încercat să facem în așa fel încât copiii să învețe lucruri noi, dar să ne și distrăm puțin, să fie totul interactiv, să participe cu toții cât mai mult și să își spună părerea despre tot ce discutăm. De asemenea, am urmărit ca și cadrul în care ne întâlneam să fie în strânsă legătură cu ceea ce urma să facem și să nu fie același de fiecare dată, așadar am lucrat în sala de clasă, în curte, pe hol, în bibliotecă sau în sala de conferințe, care are proiector.

Foto: Marloes Brouwer

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Va trebui să răspund la întrebarea asta și peste câțiva ani, când voi avea ceva mai multă experiență. Deși la început m-am înscris ca voluntar la „De-a arhitectura mini”, pentru că am crezut că voi rezona mai ușor cu copiii mai mici, fiind mai apropiați de vârsta copiilor mei, trebuie să spun că „De-a arhitectura în școala mea” este tare fain. Pentru copii este foarte important să se facă auziți și adulții să țină cont de părerea lor și să îi îndrume spre a face o schimbare cât de mică. Pentru ei, simplul fapt că în ei stă puterea de a schimba ceva în școală, este uimitor.

Când le-am spus copiilor de la școala din Gornești că am câștigat finanțarea și proiectul lor chiar va fi realizat, nu le-a venit să creadă. Ei munceau de zor la proiect și le plăcea mult ce faceau, dar cumva nu prea le venea să viseze și nu se gândeau că ei chiar pot, de-adevăratelea, să câștige acei bani și să realizeze ceva concret cu ei. A fost minunat cănd au aflat, ce să mai! [n.r. aici puteți citi mai multe despre proiectul copiilor din Gornești, „Spațiul vesel”]

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Este dificilă perioada prin care trecem cu toții, cea a pandemiei, în care nu putem face planuri pe termen lung. Noi am fi vrut să terminăm proiectul până la începerea vacanței de vară, pentru că au fost implicați atât copii de clasa a VI-a, cât și a VIII-a, și am fi vrut să se bucure și aceștia din urmă, chiar dacă pentru scurt timp, de rezultatul muncii lor. Dar uite că este octombrie acum și, deși este gata 90% proiectul, încă nu l-am terminat. În momentul de față toate cursurile de la școala din Gornești se desfășoară online și nu mai putem înainta. Însă, în același timp, am început deja colaborarea cu Colegiul Silvic din Gurghiu, comună de care aparține și satul meu. Am avut deja prima întâlnire și copiilor de aici li s-a părut foarte interesant acest program. Anul acesta voi lucra cu clasa a XI-a și abia aștept să văd cum va fi.

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Da, m-a marcat profesoara de engleza din liceu, Magdalena Luca. Cu toții aveam cele mai mici note la engleză pentru că era exigentă cu noi, însă, în același timp, tot de dânsa ne plăcea cel mai mult. Mi-a plăcut cum reușea să fie în același timp și prietena noastră, dar și profesorul pe care îl respectam cel mai tare. Să știi să menții echilibrul foarte bine între aceste două sentimente pe care le trezești în copii este foarte dificil, dar, cred eu, cel mai important la meseria de dascăl.

Ramă cu Ranunculus acris

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

Mie îmi place foarte mult să creez. Îmi place să construiesc cu mâinile mele lucruri și să nu mă limitez la un singur domeniu. Am făcut, pe lângă amenajări interioare, și design de obiect, grafică, iar în momentul de față studiez flora sălbatică de pe dealurile din spatele casei, care este impresionantă. Și pentru a întregi acest lucru și a-i da un cadru de expunere, am început să înrămez florile studiate și presate și să învăț să fac acest lucru în stilul în care sunt realizate lămpile Tiffany. Proiectul se numește Loe’s garden.

Grădiniță Cașva

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Nu pot spune că este un proiect de design propriu-zis, însă este unul dintre cele care a avut un mare impact în viața beneficiarilor. În ultimul an, cu sprijinul mai multor prieteni și asociații, am reușit să strâng fonduri pentru a amenaja grădinița din sat, pentru care am cumpărat sau am primit mobilier, covoare, cărți și o mulțime de jucării. Atmosfera s-a schimbat de la cer la pământ. În locul mobilierului vechi și decojit a venit un mobilier nou, din lemn natur sau colorat, covoare de calitate, moi, viu colorate (deși, din cauza regulilor actuale, într-un colț și așteaptă să fie folosite), mobilier de depozitare bine organizat și multe multe cărți și jucării. Acestea din urmă ne-au fost donate de mămici și copii darnici. Am primit atât de multe că am mai dat din ele și grădiniței din satul vecin.

Dealurile din spatele casei, sat Cașva, județul Mureș

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

Nu am un motto cu ghilimele, însă cred că în viață este foarte important să menții un echilibru și o moderație în tot ceea ce faci. Cel puțin în viața mea, așa este. Pentru că îmi place să fac multe lucruri  și am zile destul de aglomerate cu activități din cele mai diverse: job de acasă, doi copii mici care vor să mă ajute în tot ceea ce fac și curtea de legume, îmi place să jonglez cu ele și să mențin un echilibru care mă liniștește și mă mulțumește în același timp.

2