Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Anca Bordean și Carmen Șandru

După trei ani și jumătate de la lansarea seriei „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” în septembrie 2016, am ajuns la peste douăzeci de interviuri. Am stat de vorbă cu voluntari De-a arhitectura, arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti care s-au prezentat în faţa noastră, a tuturor, cu activitatea lor în domeniile în care profesează, dar şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat sau ni se vor alătura, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Cu atât mai mult în această perioadă suntem recunoscători să avem alături de noi, în Rețeaua De-a arhitectura, oameni implicați, cărora le pasă de viitorul nostru, al tuturor, de la cel mai mic, la cel mai mare. 

Anca Bordean și Carmen Șandru au venit în familia De-a Arhitectura în Sibiu, în 2013, iar în același an au devenit membre ale asociației, semn că ne promiteam reciproc o relaţie pe termen lung. Ele au fost parte încă de la începuturile activităţii De-a Arhitectura din nucleul de arhitecţi care a intuit frumuseţea şi potenţialul lucrului cu copiii şi care inovează constant pentru a păstra aceste valori. Echipa din Sibiu a fost cea care a contribuit testând primele prezentări către învăţătoare şi primele lecţii demonstrative din afara Bucureştiului, unde avuseseră loc cursurile pilot în anul şcolar precedent. Tot ele au scos De-a Arhitectura în oraş, la festivalul Huet Urban din 2013 şi de asemenea la alergat, fiind pioniere ale fundraising-ului din comunitate pentru proiectele asociaţiei, începând cu prima alergare din 2014. Din 2016 De-a Arhitectura Sibiu este prima și în acest moment singura filială De-a Arhitectura din țară.

Vă invităm să citiţi mai departe primul interviu în tandem din serie şi să aflaţi povestea a încă doi voluntari De-a Arhitectura.

Anca Bordean, Carmen Șandru

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Anca Bordean (AB): De fiecare dată când se ajunge la subiectul ăsta îmi dau seama ce noroc am avut să am un profesor de matematică în clasele V-VIII care a crezut că mi se potrivește arhitectura. Da, petreceam mult timp în atelierul de pictură de la Clubul copiilor, dar nu m-am gândit serios că aș putea duce mai departe bucuria asta. Apoi, mă descurcam și la matematică și probabil acestea două combinate l-au făcut pe profesorul de care ziceam să creadă în mine. În clasa a XI-a eram convinsă că o să fiu medic. Dar când am ajuns în Cluj să văd ce înseamnă pregătirea pentru admiterea la facultate am știut sigur că asta vreau să fac mai departe. Poate pare sentimental așa, dar acesta a fost firul. Pe scurt, mulțumită profesorilor am ajuns aici. 🙂

Carmen Șandru (CȘ): Deși la momentul în care am făcut această alegere (foarte devreme în timp, undeva pe la 14 ani) nu știam aproape nimic despre acest domeniu, mi s-a părut că nu aș putea alege nimic altceva. Am intuit, probabil, potențialul uriaș pe care îl are această profesie în ce privește creativitatea, într-un mix perfect cu disciplina și rigurozitatea, deschiderea către oameni și poveștile lor unice, impactul greu de cuantificat pe care munca unui arhitect îl are asupra beneficiarilor și vieților lor, asupra comunității în ansamblu, asupra propriei vieți.

Diana Constantinescu și Anca Bordean la atelier „Terezianul ascuns”, 2019

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

AB: Nu știu, poate faptul că părinții mi-au dat libertate și m-au susținut în alegerile făcute a contat cel mai mult de-a lungul timpului. Au avut mereu încredere în mine, sper să pot oferi și eu, la rândul meu, aceeași atitudine. Încrederea asta s-a tradus prin abordarea cu seriozitate a oricărei situații.

CȘ: Cred că principiul cel mai important este acela al măsurii, al bunului simț în toate formele în care se poate manifesta acesta (artistic, uman, etc).

Klaus Birthler şi Carmen Șandru la Arhitectura.6 în Târgu-Mureș, 2014

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

AB: În timpul școlii, evident m-au influențat toți profesorii pe care-i apreciam. Apoi, bursa Erasmus timp de un an în Franța a contribuit mult în formarea mea profesională, mi-a deschis noi direcții de căutare în domeniul arhitecturii și al urbanismului; acolo se abordau puțin diferit temele proiectelor și întotdeauna se lucra în echipă. Munca în echipă îmi place cel mai mult și acum, n-aș putea lucra fără o echipă în care cred și consider că-i foarte important să existe puncte de vedere diferite pentru același proiect sau subiect.

CȘ: Conștientizarea impactului pe care obiectul finit al muncii mele îl va avea asupra vieții celor care îl vor utiliza, în primul rând, dar și asupra contextului în care se va așeza, pentru a își trăi „viața”.

Anca Bordean la „De-a arhitectura în orașul meu”, 2015

Carmen Șandru la atelier „Cartes postales”, 2016

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

AB, CȘ: Colaborarea noastră cu De-a Arhitectura a început în 2013, cu foarte mult entuziasm generat îndeosebi de dorința de a încerca ceva nou, într-o echipă care s-a dovedit foarte longevivă și ofertantă în ceea ce privește pregătirea (profesională și nu numai), dragostea pentru profesie, dorința de a schimba cât mai mult, în bine, mediul în care trăim (în toate formele pe care „trăirea” le poate avea). Dar credem, totuși, că motivul principal pentru care am pornit pe acest drum este dragostea (plină, inepuizabilă) pe care o avem pentru copii. Am simțit că, prin ei, cu ei, vom schimba și ne vom schimba frumos.

Poate și îmbinarea asta – aproape într-un joc – între profesia noastră și copii sau arhitectura explicată pe înțelesul copiilor ni s-a părut ceva ce am face cu mare plăcere. Nu aveam neapărat așteptări mărețe, în sensul că eram conștiente că acei copii vor deveni adulți peste multă vreme, dar ne-a făcut să ne gândim cum ne-ar fi influențat pe noi un curs de genul acesta în școală. Sperăm că datorită cursului De-a arhitectura mulți copii își vor pune întrebări legate de oraș sau de felul în care arată clădirile și, cu siguranță, unele teme din curs îi vor marca într-un fel. Astfel că, familiarizați fiind cu unele noțiuni legate de mediul construit, poate, cine știe, chiar vor deveni beneficiari cu vederi mai largi?

Anca Bordean şi Elena Săliştean la Expoziția de final de an De-a arhitectura în Sibiu, 2019

Carmen Șandru la atelier „De-a curtea școlii” la Huet Urban, 2014

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

AB, CȘ: Încă ne place mult felul în care e structurat și gândit cursul, faptul că atelierele se înnoiesc și oricine poate propune teme și ne place mult echipa – la fiecare întâlnire avem așa un sentiment că facem ceva bine împreună cu mulți oameni faini. La Sibiu lucrăm extrem de bine în echipa care s-a închegat, pur și simplu lucrurile se leagă și orice provocare sau idee nouă pe care o abordăm se derulează într-un fel care de multe ori ne uimește, de la munca pentru pregătirea unui eveniment până la derularea lui – reușim să ne împărțim task-urile într-un fel… natural.

Dar, cel mai mult în povestea mare care a devenit pentru noi De-a arhitectura, ne-a plăcut lucrul efectiv cu copiii, bucuria pe care, cu certitudine, le-am adus-o în ochi și suflete. Știți ce frumos pot să zâmbească?

Carmen Șandru, Anca Bordean, Iulia-Maria Nistor la Semimaratonul Sibiu 2013

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

AB: Cred că primul an la clase a fost mai dificil în sensul că era ceva complet nou să fii în fața copiilor și să reușești să le transmiți ce îți propui. Dificil pentru că trebuia să alegi limbajul așa încât să-i atragi, să le menții atenția și să știi când să faci pauze, să le spui lucruri serioase fără să pară că sunt lucruri  serioase. Dar asta s-a reglat foarte ușor în timp. Recunosc, de când am copii cred că mi-e mai la îndemână partea asta.

CȘ: Cred că aspectele dificile sunt atât cele „birocratice”, cât și cele ale mentalităților ușor învechite sau înțepenite ale unor persoane cu care a trebuit să relaționăm pentru a face cunoscută munca noastră (ca mic exemplu, convingerea unora că scopul oamenilor din echipa De-a arhitectura este acela de a „scoate”, livra, generații noi de arhitecți, sau reacțiile de genul „țara arde, baba se piaptănă”, în contextul așezării activităților De-a arhitectura în cadrul unui sistem de învățământ numit, generic, „cu probleme” sau chiar „bolnav”).

Carmen Şandru, Anca Bordean și Diana Constantinescu la pregătirea pentru Maratonul Internațional Sibiu 2019

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

AB: Profesorii pe care-i apreciam m-au marcat și poate că am preluat, inconștient, câte ceva de la fiecare, nu m-am gândit la asta neapărat. Prezența mea în clasa De-a arhitectura cred că a fost influențată de etapa vieții în care mă aflam la momentul respectiv. Sunt convinsă că de când sunt mamă s-a schimbat puțin felul în care relaționez cu elevii și încerc să profit cât mai mult de părțile ludice ale cursului pentru a le transmite în felul acesta noțiuni legate de arhitectură. Pe de altă parte, înainte cred că eram mai riguroasă. 😀

CȘ: Nu aș putea nominaliza un profesor sau o întâmplare anume, aș putea vorbi despre personajul generic întruchipat de acei profesori care îți transmiteau dragostea pentru copii și pentru profesia lor, pe scurt, acei profesori cu „har”. Am încercat să fiu, pentru copiii mulți cu care am lucrat în lunga perioadă de voluntariat, acel om despre care să aibă măcar o amintire frumoasă, să nu fiu doar un chip fără nume. Că acest nume a fost Carmen sau „doamna De-a arhitectura”, îmi place să cred că am reușit.

Diana Constantinescu, Anca Bordean și Carmen Șandru la atelierele „De-a arhitectura la sat” din Rășinari, județul Sibiu, 2019

Carmen Șandru la atelierele „De-a arhitectura la sat” din Rășinari, județul Sibiu, 2019

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

AB: Deși lucrăm în birouri de proiectare diferite, pe amândouă ne preocupă, de ceva timp deja, cum putem duce De-a arhitectura cu toate activitățile sale în sate și cum îi putem încuraja pe copii să conștientizeze și să protejeze valorile mediului construit rural. Așa s-a născut proiectul „De-a arhitectura la sat” care, de curând, are și roți. Avem o rulotă pe care urmează să o transformăm într-un mic atelier mobil.

CȘ: În acest moment al vieții mele (și nu mă refer doar la cea profesională), acord o atenție foarte mare relaționării cu oamenii. Comunicarea (în toate formele ei) este cheia care poate deschide orice ușă. Cred că arhitectura este o formă de comunicare: între oameni, între obiecte și întreg, între generații, între trecut, prezent și viitor.

Carmen Șandru și Anca Bordean la Arhitectura.6 în Miercurea Ciuc, județul Harghita, 2014

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

AB, CȘ: Aici răspunsul este unanim. Considerăm că orice proiect, al oricărui arhitect, atinge, într-un fel sau altul, comunitatea și orașul. Este foarte important să fim conștienți de asta. E un principiu după care ne ghidăm și care ne responsabilizează.

Din acest motiv am și crezut în De-a Arhitectura de la bun început, considerăm că arhitectura poate influența felul în care oamenii trăiesc, se simt și se raportează la un loc, atât la scara locuinței, cât și la scară urbană.

Carmen Șandru, Iulia-Maria Nistor și Anca Bordean la De-a arhitectura Talks și Gala Voluntarilor, 2017

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

AB: Fără motto. 🙂

CȘ: Bun simț și măsură în orice și în toate sau, cum mai bine a spus-o altcineva, „Less is more.” 🙂

0