Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

După trei ani de la lansarea seriei „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” în septembrie 2016, am ajuns la peste douăzeci de interviuri. Am stat de vorbă cu voluntari De-a arhitectura, arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti care s-au prezentat în faţa noastră, a tuturor, cu activitatea lor în domeniile în care profesează, dar şi cu alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat sau ni se vor alătura, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Maria Sgîrcea a venit în familia De-a Arhitectura în Timişoara, în 2017. Pe lângă îndrumarea clasei de la Liceul de Arte „Ion Vidu” din cadrul programului „De-a arhitectura în şcoala mea” 2018-2019, Maria a lucrat la proiectului „Urban Up! Mediu construit pentru liceeni” lansat de De-a Arhitectura în 2017 şi dedicat liceenilor. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Motivele atunci, în liceu, cand am ales să merg pe drumul ăsta, nu au fost cele mai serioase. Aveam o oarecare usurinţă de a mă lupta cu geometria şi matematica şi, cred, că asta m-a îndrumat spre arhitectură atunci.

Ce a fost fain a fost că am aflat foarte repede că este un avantaj în această profesie să ai o gândire divergentă în abordarea proiectelor. E crucial să îţi poţi depăşi zona de confort pentru a descoperi că soluţiile şi oportunităţile sunt nelimitate faţă de ceea ce îţi poţi imagina în momentul zero, când îţi ajunge sub nas un proiect nou, de orice fel. Mai ajută să ai şi o oarecare înverşunare în a duce până la capăt chiar şi cele mai nărăvaşe proiecte, fiindcă nici unul nu vine fără provocări.

Dar mai e ceva – mi-aş fi dorit să ştiu atunci lucrurile care nu ţi se spun când alegi, atât de devreme în viaţă, profesia – cât de importante sunt consecinţele a ceea ce poţi ajunge să imaginezi şi să proiectezi, pentru societate sau pentru individ, sau să ştiu despre varietatea extraordinară a lucrurilor pe care le poţi face odată ce te formezi ca arhitect sau a faptului că aveam să fac parte dintr-o profesie liberală, lucru care vine cu o libertate mare, dar şi cu o responsabilitate uriaşă. Dar nimeni nu vorbea despre lucrurile acestea aşa, m-ar fi interesat în mod sigur să văd perspectiva asta, ar trebui explicate lucrurile şi aşa liceenilor de azi.

Atelier „Îmi cumpăr casă” în cadrul BETA – Bienala Timişoreană de Arhitectură 2018; Foto: Bianca Azap

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Aş zice că a fost foarte important pentru mine faptul că am fost încurajată să încerc lucruri noi, fără teamă că poate nu aveam să performez sau că nu era ceea ce aveam să urmez ca şi carieră. Am încercat de toate, de la ping-pong până la dramaturgie, trecând şi prin jonglerie cu foc. Dragii mei părinţi, câtă răbdare au avut cu mine! Îmi este greu să vă spun de una dintre încercările astea care să nu fi contribuit la felul în care acum cercetez teme noi, în felul în care reacţionez în faţa unei probleme sau în felul în care comunic şi lucrez cu echipa mea de acum.

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

E tentant să spui că ceva sau cineva anume. Pentru mine au fost echipele în care am lucrat şi oamenii din jur alături de care m-am format. Arhitectura nu este o profesie pe care o poţi face izolat, să ai o echipă bună face diferenţa.

Atelierele „Urban Up!”, octombrie 2017, „Harta Antiplictiseală” – oraşul prin filtrul personal şi critic al participanţilor

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai? 

Am coordonat în Timişoara, în 2017, seria de ateliere despre mediu construit pe care am numit-o atunci „Urban Up!”. Voiam demult să devin voluntar în DAA, fiindcă cunoşteam activitatea asociaţiei, dar nu reuşisem până atunci să împac orarul de lucru cu voluntariatul. Circumstanţele au fost mai bune în vara lui 2017, aşa că m-am urcat şi eu în trenul DAA.

Mă aşteptam să ajung să lucrez, în calitate de coordonator, cu teme şi cu oameni cu care nu mai lucrasem până atunci, lucru care s-a şi întâmplat. La ce nu mă aşteptam a fost să fiu nevoită să reformulez multe din ce ştiu despre arhitectură şi oraş într-un mod neacademic, dar firesc, pentru a-l putea comunica copiilor. Am învăţat multe din reevaluarea asta, recomand exerciţiul acesta tuturor colegilor arhitecţi.

Jurnal „Urban Up!” – expoziția retrospectivă a programului la Timişoara, noiembrie 2017

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Oamenii din asociaţie, în mod sigur. Cunoşteam asociaţia doar de departe, dar, odată ce am început să lucrăm împreună, echipa a făcut să îmi fie foarte uşor să mă conectez la felul în care se întâmplă lucrurile intern. Deşi am lucrat pe foarte multe lucruri noi, am simţit în orice moment că am în spate susţinerea asociaţiei şi ajutor instant, la nevoie. A fost o experienţă excelentă.

Jurnal „Urban Up!” – expoziția retrospectivă a programului la Timişoara, noiembrie 2017, detaliu

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Depărtarea poate fi dificilă, echipa de la Timişoara se vede rar cu echipa de la Bucureşti. Ne vedem la faţă rar, comunicăm pe mail sau pe Skype, câteodată ajungi să vorbeşti la telefon cu oameni pe care nu îi recunoşti încă. Nimic insurmontabil, te obişnuieşti. Şi ne vedem oricum la atelierele de formare. 🙂 

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Trebuie să îmi amintesc de profesoara de engleză, care ne provoca des cu teme de eseuri care te puneau pe gânduri. Îmi place să cred că motivul pentru care atelierele şi orele De-a arhitectura sunt atât de populare vine şi din faptul că elevii sunt provocaţi să se gândească din alt punct de vedere despre lucruri pe care le ştiu deja.

Echipa #SCENUIM, Cătălin Sidorov, Daria Haţegan, Demian Dario, Denisa Tarlea, Maria Lara Ursu, Christine Manoilă, Denisa Sauca, Sarah Turlui, împreună cu Maria Chioran, cadru didactic, Brînduşa Havaşi, coordonator local De-a Arhitectura Vest şi arhitecţii voluntari Alexandra-Maria Rigler şi Maria Sgîrcea

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

Vă spuneam despre curiozitate, m-a făcut să explorez multe din câmpurile conexe proiectării de arhitectură. Momentan lucrez în proiectare, pregătesc deschiderea makerspace-ului FOR Makerspace din Timişoara, lucrez în prototipare şi design de produs în cadrul atelierului informal Lână & Beton şi am lucrat şi în organizare de evenimente culturale profesionale în cadrul echipei LIGHT EDU.

Echipa #SCENUIM, aceeaşi, împreună cu echipa extinsă, compusă din arh. Roland Rigler şi arh. Pepe Peralta Guerrero, într-o şedinţă de lucru, chiar înainte de execuţia proiectului

Şi, bineînţeles, sunt membru activ al Asociaţiei De-a Arhitectura. Anul acesta încheiem cu succes proiectul #Scenuim, nume dat de echipa noastră de tineri de la Liceul de Arte „Ion Vidu”, parte din „De-a arhitectura în şcoala mea”. Cu ei  am pregătit anul trecut proiectul de reabilitare al scenei în aer liber a liceului şi toamna aceasta îl vom construi şi inaugura.

FABER Capacity Building – echipa în spațiul în pregătire, pe malul Begăi, Timişoara; Foto: Dan Purice

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Cred că cel mai relevant dintre proiectele mele, din punctul acesta de vedere, este şi cel mai recent. Lucrez, împreună cu echipa FOR, la deschiderea unui atelier colaborativ de prototipare şi design, un makerspace altfel zis, care se va deschide la începutul anului viitor. Atelierul, împreună cu coworking-ul FOR, vine în întâmpinarea celor care caută un loc de lucru de calitate, flexibil şi care să încurajeze colaborarea. El va fi parte din hub-ul creativ numit FABER, pe care îl creştem să fie un punct de referinţă pentru creativi în Timişoara.

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

Uf, greu să formulez un motto. Caut.

1