Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Ştim ca De-a Arhitectura e ceva nemaipomenit şi pentru că adună oameni uimitori. Împreuna ei creează sinergii care au puterea de a mişca munţi şi, de ce nu, oraşe. Inaugurăm o serie nouă de interviuri cu voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Vrem să îi cunoaştem mai bine şi să ne lăsăm inspiraţi.

Mădălina Bold este alături de De-a Arhitectura încă de la început. Mădă, cum o alintăm noi, este cel mai calin şi zâmbitor membru al echipei şi nu ne aducem aminte să o fi văzut vreodată tristă, fără un cuvânt bun de spus în orice ocazie. Afinitatea pe care Mădă o are cu cei mai mici dintre cei mici este vizibilă cu ochiul liber şi credem că bucuria de joacă a acestora este la fel de mare şi pentru Mădălina. Vă invităm să citiţi interviul de mai jos şi să o cunoaşteţi mai de aproape pe Mădă a noastră.  

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Cum am decis că voi ajunge arhitect de interior, nu mai știu exact… A început ca un fel de joacă – am descoperit meseria într-o carte și mi s-a părut fascinantă – primești o casă albă, ca foile pe care le dăm noi copiilor, și o transformi în „acasă”. Am povestit asta, din întâmplare, lângă persoana „potrivită” – așa că, în nicio săptămână, am ajuns de la o idee jucăușă la prima ședință de meditații la desen. Și apoi la ultima zi de facultate. 🙂

Mi-ar fi plăcut să pot spune acum că am citit cartea lui Alberto Campo Baeza și mi-am dat seama că nu îmi doresc să studiez altceva în afară de arhitectură – am descoperit-o la final de studenție, prin De-a Arhitectura și, de fiecare dată când o citesc, îmi amintesc cât și de ce îmi iubesc meseria.

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Probabil cel mai important lucru învățat de la ai mei părinți e că trebuie să dai întotdeauna tot ce ai mai bun și să ajuți pe oricine, fără să pretinzi ceva în schimb. Ajutând înveți întotdeauna și asta este o răsplată suficientă. 🙂

Apoi, tot de la ei și de la o profesoară dragă am învățat cum să „cern” tot ce mă înconjoară: muzică, filme, cărți, piese de teatru, expoziții – bucăți mici care o compun pe Mădă de acum. 🙂

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Nu aş putea alege pe cineva sau ceva anume, e un amestec între tot ceea ce învăț zi de zi din interacțiunea cu copiii, cu colegii și prietenii arhitecţi (și nu numai), din întâmplările prin care trec, din cărțile citite, din proiectele arhitecților care îmi plac și de care mă simt apropiată.

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

Prima întalnire cu De-a Arhitectura a fost acum yuhuu vreme, la un atelier din cadrul Anualei de arhitectură la care am mers alături de o prietenă și al ei nepot. Mă uitam fermecată la modul în care lucrau cu ei fetele și la cât de creativi și entuziasmați erau copiii – mi-aș fi dorit să fiu și eu mică, pe lângă ei. După puțină vreme am aflat că e și o altă cale să mă alătur, ca îndrumător – Eliza [n.r. Eliza Yokina] făcea pe Facebook un call pentru voluntari arhitecți – mi-am făcut curaj și am aplicat. Și uite așa v-ați pricopsit cu mine. 😛

 width=

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Cel mai mult şi mai mult, copiii cu ideile și răspunsurile lor incredibile, modul în care reacționează la ceea ce îi învățăm, la lucrurile noi pe care le descoperă, evoluția lor pe parcursul unui an. Sunt sigură că vor crește frumos, că vor fi cetățeni mai buni și mai responsabili și la asta avem și noi o contribuție, micuță, dar prezentă. 🙂 În plus, nimic nu se compară cu dragostea a 30 de micuți care sar să te îmbrățișeze. Toți. În același timp. 🙂

Apoi, doar cu „cel mai mult” – echipa De-a Arhitectura. ^_^

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

A zis deja Florin [n.r. Florin Enache], pontajele 🙂 (sunt mereu în urmă cu ele și documentele de orice fel).

Și, răspunsul serios, e uneori greu să îi „dezveți” pe cei mici de modul în care lucrează de obicei la ore, de sistemul „clasic”, să îi faci să înțeleagă că nu există răspuns greșit, desen urât, idee care să nu aibă nicio șansă. Din fericire, acum, la MINI [n.r. cursul „De-a arhitectura MINI”], e mai simplu, au interacţionat mai puţină vreme cu şcoala. Acum e greu să îi opresc să vorbească în acelaşi timp cu mine. 😀

 width=

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Am întâlnit mulți profesori minunați, însă cel mai drag, profesorul model, este dl. Carol Căpiţă, de la facultatea de istorie. 🙂 Preistoria nu pare atât de interesantă, la început, însă, modul în care predă dumnealui cursul – apelând permanent la noi ca la nişte parteneri egali de discuție, nu studenți neștiutori, făcând legătura cu aspecte din prezent, povestind cu haz experiențe de pe șantiere arheologice și expediții în triburile preistoricilor contemporani – a făcut și face zeci de studenți, an de an, să iubească acest curs. 🙂 De la dumnealui am învățat că nu trebuie să îţi fie teamă să îţi exprimi părerea, orice idee are ceva „bun” în ea, important e să o laşi să zboare către ceilalți.

Asemeni dumnealui, încerc acum să fiu și eu prietena copiluţilor cu care lucrez, să îi ascult mereu și să îi încurajez să își spună părerea, oricât de năstrușnic ar suna ceea ce spun, trimit către ei informațiile noi „lipite” de ceva ce știu deja, de ceva din lumea care îi înconjoară.

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

Am rămas, din facultate, cu un fel de plan neîndeplinit. Dl. Augustin Ioan ne spunea la curs că arhitecții mai uită uneori de datoria lor socială – să construiască, benevol, adăposturi, case, pentru cei săraci, să imagineze și să proiecteze locuințe ușor și ieftin de realizat în caz de calamități naturale – asta îmi doresc tare mult să fac în viitor, sper eu, cât mai curând. 🙂

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Pe lângă job, am două „familii” alături de care mă implic în comunitatea/viitorul orașului: cea de la De-a Arhitectura și cea de la Voluntar în spital.

Pentru prima, site-ul și blog-ul au nenumărate povești despre experiențele cu cei mici și cum reuşim să schimbăm lucruri, pas cu pas. 🙂

La spital, efectele se văd mai rapid și se măsoară în zâmbete și griji alungate – săptămână de săptămână mă înarmez cu bucurie, jocuri, vorbe bune și calde, optimism cât pentru o țară întreagă și, împreună cu colegii voluntari, înveselim ziua micuților pacienţi de la Spitalul „Marie Curie”.

 width=

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

Nu știu dacă se pot numi motto-uri sau sunt simple citate pe care nu le uit nicicând. Vulpea din Micul Prinţ îmi e tare dragă și o „replică-clişeu” de-a ei mi-a rămas (și mie 🙂 ) în minte: „On ne voit bien qu’avec le coeur… L’essentiel est invisible pour les yeux.” [n.r.Cu adevărat nu poţi vedea decât cu inima… Esențialul este invizibil pentru ochi.”] Şi, am primit acum ceva vreme, un fel de răvaş, pe care stătea scris așa: „Pe toți să îi asculți, dar din mintea ta să nu ieşi.” Mă gândesc că ar trebui să îl port cu mine mereu – cum uit de el şi iau decizii „cu mintea altora”, pardon, cu sufletul altora, lucrurile nu se aşează chiar bine.

Save

2