Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Am ajuns la cel de-al treisprezecelea articol din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm la fiecare interviu să descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, să aflăm puţin din povestea sau istoria din spate a omului şi să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei.

Ioana Goția-Ciurea este un voluntar special al De-a Arhitectura din anul 2014, la Cluj-Napoca. A fost un pionier absolut, deschizând cu uneltele cursului De-a arhitectura ochii, inima şi mintea unor copii şi tineri cu nevoi speciale de la Centrul de Educaţie Incluzivă. Pentru aceasta, la Gala Voluntarilor De-a arhitectura din aprilie 2017, a primit premiul „Arhitect pionier – Deschizător de drumuri”. Ne bucurăm că o cunoaştem!

Foto: Cosmin Ignat

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

În primul rând contextul în care am crescut. Toată lumea desena la mine în casă, tata – arhitect, mama – artist, sora mea se pregătea pentru facultatea de arhitectură, așa că a fost o mișcare naturală și pentru mine să încep să desenez ce vedeam în jur, apoi să înțeleg ce desenez, apoi să studiez, și așa mai departe. Și de estetică, de teoria arhitecturii, de design, m-am îndrăgostit în timpul facultății când am început să aprofundez. Acum activitatea pe care o desfășor fuzionează multe dintre skill-urile dobândite pe parcurs din perioada studiilor.

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Am crescut printre albumele de artă ale mamei, am fost pregătită pentru admiterea la facultate de arhitecții Mulțescu și am desenat masiv cât am fost copil, iar toate aceste aspecte mi-au dezvoltat un simț ascuțit al observării, cred eu, care este esențial în ceea ce fac în prezent. Am învățat de copil să dau frâu liber imaginației, să am curajul să îmi modelez realitatea și să fiu critică față de ceea ce percep.

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Mama și Gopo. Mama pentru că m-a învățat să desenez, să visez și mi-a șlefuit simțul estetic și Gopo pentru că de 11 ani ne-am dezvoltat împreună o viziune comună despre realitatea pe care ne dorim să o modelăm împreună prin design și arhitectură.

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

În 2014. Eram curioasă să descopăr care ar putea fi impactul educației de arhitectură în învățământul preuniversitar și să ies puțin din bula asta profesională în care cumva credem că toți acordă aceeași importanță mediului construit precum o fac arhitecții și urbaniștii. Deci din curiozitate în primul rând, plus că simțeam cumva că dacă ar fi să se schimbe ceva pe termen lung în mentalitatea societății noastre, ar trebui început de la educație.

⌂ Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

În plan personal experiența De-a arhitectura a fost mindblowing. Iubesc și acum puterea de imaginație a copiilor, simplitatea și curajul lor de a-și imagina lucrurile din jurul lor.

Plus că simt că am fost privilegiată sa fiu repartizată la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Cluj unde am lucrat alaturi de psihologul și pedagogul Corina Drocaș. Ce e interesant este că lucrând cu elevi cu cerințe educative speciale, am avut oportunitatea să descopăr creativitatea unor copii care în multe cazuri ajung să fie marginalizați de societatea românească; și asta într-un domeniu pe care nu mai avuseseră ocazia să îl studieze.

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Nu aş numi dificil, dar a durat puţin adaptarea mea în postura de pedagog.

⌂ Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Sunt oameni care și-au pus amprenta asupra educației mele și cărora le sunt recunoscătoare, de la profesorul de română care m-a învățat să scriu compuneri în școala generală, la arhitecții care m-au pregătit pentru facultate, până la cei câțiva profesori cool de la „Ion Mincu” care m-au făcut să iubesc ceea ce fac acum.

Nu știu dacă prezența mea în clasa De-a arhitectura a avut o influență covârșitoare, însă sunt convinsă că în contextul educației speciale, activitatea pe care o aveam săptămânal a fost deosebită și stimulantă pentru creativitatea lor. De la căsuțele pentru păsări pe care le-am făcut împreună, la macheta orașului viitorului, toate proiectele le-au dezvoltat spiritul de echipă, simțul competitiv sau pur și simplu imaginația.

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

În prezent proiectele noastre (Prototip Studio) integrează design-ul de interior, de mobilier, de produs, microarhitectura și instalațiile interactive. Mizăm destul de mult pe tehnologii digitale de proiectare și producție, ne interesează impactul muncii noastre asupra comunității din care facem parte și munca noastră include un proces continuu de învăţare, de la documentare pe subiecte specifice până la experienţele profesionale zilnice.

⌂ Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Cele mai recente ar fi Podul Hopa de pe Someș, realizat în cadrul Someș Delivery 2017, instalațiile interactive și spațiile de joacă pentru copii, realizate în cadrul Festivalului Amintiri din Copilărie 2017 și mobilierul urban realizat pentru Street Food Festival. Prin fiecare dintre proiectele de mai sus am încercat să creștem calitatea relației între spațiu și om, să optimizăm interacțiunea între cele două entități și să facem toate acestea într-o manieră echilibrată și adaptată prezentului. Puteți vedea mai multe proiecte aici

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

Cine merge, ajunge.

3