Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Continuăm cu cel de-al doisprezecelea articol din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm la fiecare interviu să descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, să aflăm puţin din povestea sau istoria din spate a omului şi să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei.

Pe lângă voluntariatul şi îndrumarea la clasă, arhitectul Dragoş Epure a primit în aprilie 2017, la Gala Voluntarilor De-a arhitectura, premiul „Ambasador De-a arhitectura”. Ambasadorii De-a arhitectura sunt oamenii care au venit alături de noi identificându-se cu valorile noastre şi modul nostru de lucru şi au energia să ducă mai departe, către popriile cercuri, mesajul nostru. În urma interesului de care au dat dovadă, spre asociaţie s-au întors fonduri, capital de imagine şi a fost confirmată una dintre cele mai valoroase resurse de care dispunem, reputaţia De-a arhitectura. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea unui prieten De-a Arhitectura.

⌂ Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

Cumva simţeam faptul că voi fi arhitect de când eram mic. Îmi plăcea mult să desenez şi făceam benzi desenate. Practic, continuam poveştile din PIF sau Rahan, asta pentru că nu mai aveam răbdare să aştept până să gasesc sau să împrumut un alt număr al revistei. Şi mai târziu, în liceu, eram destul de „vizual” în ceea ce priveşte geometria, aşa că am ales să fac două lucruri care îmi plăceau mult şi, prin combinarea lor, a ieşit arhitectura.

⌂ Ce aspecte ale felului cum ai fost crescut sau ai fost educat ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

Nu știu dacă aș putea să numesc aici anumite aspecte, poate doar faptul că, atât în modul în care am crescut, cât și în modul în care am fost educat, intuiția a fost drive-ul [n.r. impuls, energie, motivaţie] principal. Nu am avut niciodată din partea familiei reguli care să mă constrângă, să-mi îngrădească libertatea sau să fiu setat pe o anumită direcție, ci dimpotrivă, am fost lăsat să aleg singur ceea ce am simțit că mi se potrivește.

Povestea asta cu intuiția am cultivat-o de-a lungul timpului și acum e arma mea secretă, aș putea spune. Mă bazez pe intuiție foarte mult când e vorba să fac un proiect. Aproape în toate cazurile văd soluția și rezolvarea sarcinii în primele 5 minute după ce am parcurs și am înțeles tema. Reușesc să văd proiectul în forma lui finală, până în cel mai mic detaliu, chiar cu atmosfera și mirosul acelui loc. Efectiv mă transpun în viitorul acelui spațiu, mă plimb prin el până îi memorez toate detaliile, până îi simt atmosfera și energia pe care o emană, pe urmă mă întorc în prezent și-l redau așa cum mi-l amintesc. Dacă nu reuşesc să fac această transpunere, acest salt în timp, înseamnă că nu e proiectul meu. Simplu. Cred foarte mult în ideea că fiecare loc, fiecare spațiu are destinul și vibrația lui. Iar rolul nostru, al arhitecților, este acela de a ajuta acest loc să-și întâlnească destinul.

⌂ Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?

Mai mulți factori mi-au influențat cariera pe parcurs. Sincer, mi-am început cariera de arhitect renunțând complet la a mai face arhitectură. A fost o perioadă în viața mea, imediat după ce am terminat școala de arhitectură, în care am crezut că nu voi mai practica această profesie niciodată. Proiectele pe care le visam în școală întârziau să apară, viitorul era mult prea trist și încețoșat și nu aveam timp de așteptat. Am hotărât să-mi îndrept energia și creativitatea într-o altă direcție și anume filmul. Așadar, am plecat într-o nouă aventură, aceea a cinematografiei.

Întors în Germania, unde deja mă simțeam foarte confortabil și integrat după ce urmasem aici o bună perioadă de timp cursurile de arhitectură ale Universității Tehnice din Karlsruhe, am început la München Academia de Film și Televiziune HFF. A urmat o perioadă interesantă și foarte plină. Am lucrat câțiva ani în televiziune, după care am semnat scenografia mai multor filme și reclame. Dar, cu trecerea timpului, m-am întors din nou la prima dragoste, la arhitectură.

Într-un fel mă bucur că s-a întâmplat așa, acum am început să descopăr arhitectura narativ, prin cadre și poveste. Nu mai privesc arhitectura static, spațiul compus de pereți și planșee, ci cursiv. Acum spațiul este fluid și descompus în timp, emoție și materie. Am învățat să nu mai gândesc în compunere, ci în descompunere. 

⌂ Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai? Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Acum câțiva ani, a fost mai mult o provocare pentru mine. Simțeam că mi-am cam pierdut răbdarea cu oamenii în general și doream să îmi regăsesc din nou timpul și calmul de altădată. Copiii au un efect incredibil asupra noastră! Mi-am adus aminte de copilărie și de școala primară, de dimineți în care acele 5 minute în plus de somn, cerute mamei invariabil în fiecare dimineață, făceau diferența dintre o zi bună sau o zi proastă la şcoală…

Mi-am retrăit cumva copilaria prin prisma copiilor pe care am căutat să-i îndrum. A fost o perioadă plină de culori, plastilină, machete și zâmbete. Copiii sunt foarte curioși și sinceri. Am vorbit cu ei despre multe lucruri, i-am plimbat prin lumea arhitecturii și a filmului. Eu însumi am început să descopăr sau să fac alte asocieri de elemente și culori datorită lor. Mi-a plăcut să mă transpun în vibrația și cadența lor. Mi-am dat seama, în toată povestea asta, cât este de important să fii parte activă la procesul de educație, să vezi cum evoluează lucrurile cu adevărat și să înțelegi cât de important este un mentor și un model de inspirație în viața unui copil. Cred că sistemul nostru de învățământ, deși știu că este un clișeu, mai are multe de învățat și de implementat. Nu mă refer la materii și la curiculă, ci la modul cum aceste lucruri sunt transferate mai departe către copii. Copiii învață și prind foarte multe elemente singuri, atâta timp cât au o siguranță și o liniște interioară, fără zbateri sau complexe de orice natură. Cred că mai mult partea de emoție și spirit ar trebui cultivată în școală, „pneuma versus logos”, pentru că orice individ poate să învețe oricât, atâta timp cât are un spirit solid și vibrant, prin care se poate conecta la energia ce-l înconjoară. Cred foarte mult în faptul că învățătura și cunoștințele se pot acumula și absorbi atâta timp cât ești un individ conectat și empatic. De asta mi-a plăcut De-a arhitectura, e un fel de școală a spiritului, o desoperire a ta prin frumos.

⌂ Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

Cel mai dificil a fost gestionarea timpului petrecut cu copiii. Ora zbura prea repede şi parcă nu reuşeam niciodată să spun tot ceea ce aveam de povestit.

⌂ Ai fost marcat de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?

Am avut mai mulți profesori care m-au marcat de-a lungul carierei, dar poate cel care a avut un rol important a fost un asistent pe care l-am cunoscut la Şcoala de Arhitectură din Karlsruhe. Pe vremea aceea îmi doream să mă întorc în România și să-mi construiesc o carieră universitară. Mi se părea cea mai bună și fezabilă variantă pe care o aveam. Îmi aduc aminte că eram cu acest asistent la o predare de proiect pe care o susțineam pe  holurile ZKM (Zentrum für Kunst und Medientechnologie Karlsruhe) și povesteam de planuri de viitor, ce voi face după ce voi termina școala etc.. După ce m-a ascultat, mi-a spus că dacă mă voi îndrepta spre o carieră universitară, voi face cea mai mare greșeală din viață mea. M-a bulversat complet. Mi-a spus că trebuie să-mi canalizez talentul și creativitatea în a face lucruri și nu în a preda lucruri, trebuie să fiu cunoscut prin ceea ce fac, nu prin ceea ce predau. A fost un moment care m-a dat complet peste cap. Întreaga mea proiecție asupra viitorului meu era năruită, așa că am început să mă gândesc mai mult asupra a ceea ce aveam să fac și cum să mă dezvolt mai departe în această nouă perspectivă care mi se deschidea. Se pare că într-adevăr a fost un sfat bun, pe care mă bucur că l-am urmat. Am reușit să mă dezvolt prin proiectele diverse pe care le-am abordat, am ales să îmbrățișez o carieră de arhitect practicant și nu de arhitect teoretician. 

Această experiență m-a ajutat și în povestea cu cei mici, i-am încurajat să experimenteze și să facă cu mâna lor tot felul de obiecte, să le stimulez creativitatea și dorința de a experimenta lucruri noi. Prin interacțiune hands-on copiii reușesc să asimileze mult mai ușor decât prin teoretizarea materiilor. Copiii trebuie lăsați să se murdărească cu acuarele, culori, să demonteze și să strice jucării și să le refacă, să le reinvenzeze după imaginația şi dorinţa lor. Asta îi încurajează în creativitate și îşi clădesc încrederea în ei înșiși. 

⌂ Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele? Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

Proiectele noastre sunt foarte diverse, variază de la design de interior, design de obiect, scenografie de film și arhitectură. Recunosc că stăpânim foarte bine ceea ce facem și navigăm cu ușurință între aceste domenii, care, deși diferite între ele, au ca numitor comun design-ul.

În ultima perioadă ne-am dedicat timpul concursurilor internaționale de arhitectură. Momentan suntem finaliști în două concursuri în Franța. Ambele au avut ca temă dezvoltarea unor porturi de agrement pe riviera franceză. Unul din porturi se va finaliza la sfârșitul anului 2019. Pe lângă aceste proiecte facem și multe amenajări interioare și spații publice.

Atât în zona arhitecturii, cât și a design-ului interior, am început să ne sprijinim din ce în ce mai mult pe design-ul parametric. Avem sentimentul că ni se potrivește și se racordează foarte bine pe filozofia și caracterul studioului nostru. De jur-împrejurul nostru, în natură, este matematică. Natura însăşi este un cod matematic. Ideea este să spargi acest cod, să-l înțelegi și să-l recodezi din nou în arhitectură. Practic, cu aceleași formule matematice, regândeşti mediul construit. Ceea ce e frumos este că, odată ce cunoști aceste formule, poți să reinterpretezi cum vrei mediul construit în mediul natural.

Personal simt că parametricismul poate fi curentul care va defini arhitectura următoarelor decenii.

⌂ Care este motto-ul tău personal ?

Arhitectura pentru mine înseamnă curaj, forţă şi spirit.

Save

0