EXPO De-a Arhitectura Bucureşti 2016 la final – I

A venit vara, o simţim cu toţii din plin. E deja Vacanţa Mare şi asta înseamnă că o nouă generaţie de elevi a încheiat şcoala pentru moment şi se bucură de tot ce poate oferi o vacanţă de vară. Ştim sigur că elevii care au încheiat unul dintre cursurile De-a Arhitectura sunt foarte fericiţi să fie în vacanţă, însă ştim şi că le-a fost greu să se despartă de doamnele şi domnii arhitecţi care i-au însoţit pe ei şi pe profesorii lor într-o aventură de un an sau chiar doi prin lumea oraşului, a arhitecturii, a mediului construit şi a omuleţilor LEGO.

Noi, la De-a Arhitectura, le-am fost alături în timpul anului, iar acum, la final, le-am fost martori şi spectatori la expoziţiile care le-au permis celor mici să îşi prezinte munca de un an, o muncă de echipă care a rezultat în machete ale unor orăşele sau cartiere, case croşetate, drumuri presărate cu mirodenii, cartoane decupate şi colorate, hârtii creponate şi mototolite. Copiii, uneori foarte emoţionaţi să prezinte în faţa colegilor, a profesorilor, a îndrumătorilor arhitecţi, a părinţilor şi a altor clase, au luat cuvântul, mai coerent sau mai stângaci, însă şi-au asumat munca şi au dus-o până la sfârşit. S-au fâstâcit când au fost strigaţi de gazdele De-a Arhitectura (membri în echipă sau arhitecţi voluntari) să vină să îşi ridice diploma – atestarea muncii de la clasă, s-au distrat să primească creioane cu mascota De-a Arhitectura – ca să continue să deseneze peste vară, s-au entuziasmat când au primit voucherele trimise de gazde – AFI Palace Cotroceni. Şi domnii şi doamnele învăţătoare, ca şi arhitecţii îndrumători, au primit diplome, cărţi şi reviste donate cu dărnicie de Revista Arhitectura, Igloo Media, Editura Simetria şi Tipografia G. Canale & C. Lucruri mici, mai degrabă simbolice, dar care sigur i-au bucurat cât de puţin pe destinatari.

Mina Sava,  preşedintele Asociaţiei De-a Arhitetcura, ne-a transmis la rândul său câteva cuvinte: „Anul acesta am avut nişte «absolvenţi» deosebiţi şi bine pregătiţi care au parcurs mai bine ambele cursuri care între timp s-au rodat, «De-a arhitectura în oraşul meu» şi «De-a arhitectura MINI». Mulţi s-au pregătit pentru prezentare foarte frumos, dar n-am fost noi la înălţime cu sunetul şi asta a fost un mare minus, pentru care trebuie să ne cerem scuze.

Claudia Pamfil, membru fondator De-a Arhitectura şi responsabil formare ne spune despre expoziţia copiilor: „Este de subliniat faptul că, deşi atractiv şi colorat, nu rezultatul vizibil contează cel mai mult, ci întreg procesul, experienţa lor întreagă, faptul că au parcurs mediul construit la propriu şi la figurat, că fiecare etapă din curs a contat, că au lucrat împreună, că s-au şi contrazis, că au adus argumente şi interese personale într-o creaţie de grup. Şi că ştiu să exprime atât de bine tot procesul prin care au trecut! Şi că vocabularul şi atitudinea le sunt vizibil amprentate, le e drag mediul construit! Diversitate, flexibilitate, merit personal şi de grup! Întregul proces este important, nu doar  rezultatul.

Mai jos vă prezentăm firul evenimentelor din Bucureşti, aşa cum a început pe 13 iunie, cu clasele programate temeinic, pe zile, de coordonatorul local arh. Ioana Rizea, care s-a „agitat” cu folos pentru ca totul să meargă strună. Mulţumim, Ioana!

Începem cu primele două zile de prezentări, 14 şi 15 iunie (I), apoi cu 16 şi 17 iunie (II). A doua săptămână a început cu o singură clasă pe 20 iunie, au urmat două zile pline pe 21 şi 22 iunie (III) şi am încheiat cu 23 şi 24 iunie (IV).

Marţi, 14 iunie 2016

prof. înv. primar LIVIA MATEI şi arh. ROXANA PÎRVU, clasa a II-a, Şcoala Explore 100, Mogoşoaia, „De-a arhitectura MINI”

 width=

 width=

Despre macheta oraşului  (gândurile rostite de  către copii şi transcrise de către Livia):

Ne- am gândit să construim un oraş nepoluat, prietenos, cu oameni pacifişti. Să facem un complex arhitectural, am gândit şi clădirile să aibă legătură între ele. Sala de jocuri îi ajută pe oameni să se relaxeze, iar când sunt bolnavi să uite de boli. Am mai adaugă o bază de cercetare spaţială, un teren de tenis cu camere de supraveghere pentru siguranţa participanţilor. Pe măsură ce populaţia creşte şi se dezvoltă,  vor extinde orăşelul pacifist.

Din orăşelul pacifist:

Într-o ţară îndepărtată, cu oameni buni, plini de imaginaţie, iubitori de pace, cu chipuri luminoase şi vesele, se construise un complex arhitectural minunat. Toate construcţiile erau proiectate dintr-o clădire de birouri ale arhitecţilor. Aceştia gândiseră să construiască clădiri pentru oamenii care aveau nevoi să îşi petreacă timpul liber în mod frumos. Pentru agrement s-au construit: o sală de jocuri video, de baschet, de fotbal. Aici au ocazia să îşi întărească sănătatea. 

Nu au fost uitate nici animalele bolnave, deoarece spitalul veterinar le era aproape. Acesta are şi un spaţiu special amenajat pentru terapia cu animale a altor animale abuzate.              

La marginea orăşelului a fost construit un turn de apărare care menţinea siguranţa locuitorilor pacifişti. De asemenea, şi armata contribuia la apărarea iubitorilor de pace.

Locuinţele se situau aproape de toate acestea pentru a putea fi accesate cu uşurinţă toate spaţiile construite şi, astfel,  peste tot domnea armonia.

prof. înv. primar ELENA CRISTINA PETRESCU şi arh. ANDREEA LARISA RADION, clasa I-a, Şcoala Gimnazială Nr. 192, Bucureşti, „De-a arhitectura MINI”

 width=

 width=

prof. înv. primar MIOARA CRISTEA şi arh. ELENA IULIANA BRĂTĂŞANU, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială „Luceafărul”, Bucureşti, „De-a arhitectura în oraşul meu”

 width=

 width=

Orăşelul nostru se numește «Orăşelul Dulce». Acest nume vine de la fabrica de dulceţuri care se găseşte la intrarea în oraş. El a fost construit pentru omuleţii LEGO. Ne-am gândit să-l amplasăm într-o zonă de munte, lângă un lac liniştit. Tot acolo se află un părculeţ amenajat pentru locuitori. Restaurantul se află pe malul lacului. În interior există o sală mare de mese, iar terasa oferă o privelişte minunată. Primăria se află în centrul oraşului. Am făcut această alegere deoarece este un loc important şi locuitorii au acces uşor acolo. Casele au parter şi un etaj, iar acoperişul este tip şarpantă. Materialul folosit este lemnul. Telecabina amplasată la poalele muntelui oferă o privelişte frumoasă a întregului oraş. Aerul curat, vegetaţia bogată fac ca acest oraş să fie foarte vizitat de turişti.

Întrebări şi comentarii de la alţi copii:

De ce vulcan? Şi cum l-aţi făcut?
Cum aţi făcut telegondola? P.S. Cea mai frumoasă machetă.
Cum v-a venit ideea să faceţi telegondola?
De ce în primărie este un dulap de haine?
Mişto! E tare!
Din ce este făcut muntele?

prof. înv. primar VICTORIA PĂDURARU şi arh. DANA ELEONORA  RAICU, clasa a II-a, Şcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu”, Bucureşti, „De-a arhitectura MINI”

 width=

 width=

Întâlnirea cu clasa a II-a a fost cel puţin inedită. Dincolo de «am învăţat multe de la cei mici» (care în ciuda faptului că s-a uzat ca expresie a rămas la fel de adevărată), au fost momente în care m-au uimit cu adevărat şi am avut nevoie de «traduceri» de la doamna învăţătoare…

Ce am descoperit eu prin ţările prin care am trecut cu cei mici:

⌂ Am descoperit că în primul rând Grădinii Zmeilor trebuie să îi construim un gard, ca să nu intre oamenii răi… Cu siguranţă trebuie să avem panouri solare şi eoliene să producem electricitate. Şi mori de apă… şi apă, că fără nu se poate…

⌂ În Grădina Zmeilor trebuie sa avem şi un «Poliţisticios» care să ne apere.

⌂ Plimbăcioşii de multe ori au o structură şi trebuie să fie făcuţi din materialele pe care le avem la dispoziţie, să nu consumăm multe resurse.

⌂ Toată lumea vrea să fie Apăcios. Acolo unde locuiesc Apăcioşii, casele trebuie să aibă zone de baraj să nu se reverse apa şi să inunde străzile.

⌂ Există şi Bombonicioşi. Sunt preferaţii copiilor.

⌂ Jucăucioşii sunt foarte distractivi. Şi merg la mall să joace Laser Tag. Şi Laser Tag-ul s-a inspirat de la «acel joc pe care îl jucaţi cu prietenii la bloc sau în curtea casei şi vă ascundeţi şi vă urmăriţi»… adică Counter Strike… (cu greu am identificat V-aţi-ascunselea sau prinsea…)

⌂ Biblioteca care seamănă cu un copac bătut de vânt a fost inspirată în primul rând din Tetris şi poate şi din natură…

⌂ Supereroii au puteri speciale. Casa lui Baymax este camuflată în interiorul muntelui, în mijlocul lui este un laborator secret care musai are stâlpi de legătură la reţeaua de electricitate, căci altfel nu poate funcţiona laboratorul. Am descoperit o mulţime de alţi supereroi şi calităţile lor…

⌂ Lucrul cu matriţele din ipsos se întâmplă la fel ca la fabrica de ciocolată: trebuie să avem grijă să «batem» uşor matriţa ca să iasă bulele de aer să nu îi afectăm calitatea şi la fel pentru ca soluţia să intre bine în toate colţurile mulajelor. (În aceeaşi zi copiii mi-au spus că au fost la Institutul de Fizică de la Măgurele şi au învăţat despre fuziunea şi fisiunea nucleară. Nu am dezbătut acest subiect, era cu siguranţă un moment în care eu eram complet depăşită… 1-0 pentru puşti).

⌂ Greu de crezut că există butoaie din lemn. Butoaiele din lemn nu pot să ţină apa.

⌂ Animalele au evoluat. Unii peşti au ieşit pe pământ şi s-au transformat în şerpi şi şopârle…

⌂ Trebuie să fim Ecologicoşi. În orice, oriunde, prin orice ţară am trece.

⌂ În oraşul păsărilor, puii trebuie să stea în mijloc şi să fie protejaţi. Trebuie să avem posturi de apărare în jurul zidurilor.

⌂ Cel mai amuzant este să descoperim lucruri. Dacă transformăm macheta într-un joc, dacă introducem coduri secrete pe care să le găsească prietenii noştri. Şi ghicitorile captează atenţia şi ne ajută să interacţionăm.

⌂ Cel mai bine înţelegem situl şi desenul sitului dacă pornim de la un tort supraetajat. Când tăiem tortul facem secţiunea.

⌂ Dacă am putea, ar trebui să punem fabrica de dulciuri şi brutăria lângă şcoală, să poată copiii să ajungă fără să traverseze.

Au fost momente de compatibilitate, momente în care ne-am înţeles şi lucrurile au venit de la sine. Au fost şi momente în care părea că vorbim limbi diferite, însă întotdeauna am găsit calea de mijloc şi de cele mai multe ori cu ajutorul lor. Am înţeles repede că trebuie în primul rând să vorbim unii cu ceilalţi, să schimbăm idei şi să ne corectăm şi ajutăm reciproc.

Am înţeles că trebuie să gândim totul, să răspundem în machetele noastre la 4 întrebări fundamentale: Ce? De ce? Unde? Cum? Şi am aflat că arhitecţii sunt destul de inventivi şi pot fi în mai multe ipostaze: pot fi arhitecţi, constructori, designeri, scenografi, uneori sunt şi avocaţi, şi inventatori ca DaVinci…

Cine nu şi-ar dori să fie arhitect?

Întrebări şi comentarii de la alţi copii:

Se îneacă pasărea?
De ce aţi făcut această construcţie din paie?
De ce aţi făcut atât de mare secţia de poliţie?
De ce aţi făcut un labirint?

Miercuri, 15 iunie 2016

prof. înv. primar ELENA CÎMPEANU şi arh. DANIELA TEODORESCU, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Nr. 194 „Marin Sorescu”, Bucureşti, „De-a arhitectura în oraşul meu”

 width=

 width=

prof. înv. primar IOANA SIMONA AVRIGEANU şi arh. ANDREEA CORNELIA DAMIAN, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Bucureşti, „De-a arhitectura în oraşul meu”

 width=

 width=

ARHITEŞTI
oraşul nostru

Imaginaţi-vă că sunteţi în mijlocul celui mai numeros public prezent la un concert: un teren de fotbal, unde se înghesuie un milion de fani. Acum imaginaţi-vă o câmpie de un milion de ori mai mare, ticsită de blocuri mai mari, mai mici, rotunde, dreptunghiulare, pătrate, cu alei, bulevarde, străzi gri, cenuşii şi imaginaţi-vă că s-a luat curentul şi nu există nici sunet, nici lumină. Mulţimi de oameni murmurând se învârtesc în cerc, în umbră, aştepând un concert ce nu va începe niciodată.

Dacă vă puteţi închipui asta, aveţi o imagine despre cum arată Plictiseşti.

Dar eu mă înalţ, plutesc deasupra tuturor şi pot să mă joc cum vreau cu aceste pietre, clădiri şi cu aceste furnici – oamenii. Aşa că m-am gândit să recladesc «muşuroiu»: i-am sădit mici flori argintii şi aurii, peste peluze am ondulat iarbă în culorile curcubeului, am pus beculeţe sclipitoare în toate colţurile şi am făcut râsetele auzite.

În mijlocul oraşului înțesat cu blocuri impunătoare a căror haină gri, brodată cu zeci de antene ce captează semnale din cerul cu miros de flori, am înălţat o şcoală populată cu mii de suflete inocente, care vor construi un viitor mai bun. Pe copii i-am binecuvântat cu minţi sclipitoare, însetate de cunoaştere, care vor trebui să dezvolte acest oraş, deoarece eu, Zâna Creaţiei, mi-am încheiat «lucrarea» în această metropolă, care de acum se va numi ARHITEŞTI.

Întrebări şi comentarii de la alţi copii:

O machetă din lapte de bebeluş.
De ce sunt dopuri pe clădiri?

prof. înv. primar IRINA RODICA GHINEA şi arh. ANDREEA CORNELIA DAMIAN, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Bucureşti, „De-a arhitectura în oraşul meu”

 width=

 width=

TRIBOBIA

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. La marginea unui lan de grâu galben ca razele soarelui, era un oraş cum nu s-a mai văzut, numit Tribobia, unde nimic nu era mai înalt decât un spic de grâu. Vă întrebaţi de ce avea acest nume? Ei bine, locuitorii oraşului erau de înălţimea a trei boabe de grâu. De aceea, ei se numeau tribobi, iar oraşul Tribobia. 

Conducătorul lor, Plusunu, nu numai că era cu un bob de grâu mai înalt decât toţi tribobii, dar el era şi cel mai înţelept dintre ei, cunoscând toate secretele grâului. Umbla vorba printre tribobi că ar şti unde era ascuns Spicul cu boabe de aur, a cărui putere magică proteja oraşul şi culturile de grâu.     

Asemeni soarelui care din centrul său împrăştie razele binefăcătoare pentru coacerea grâului, oraşul Tribobia avea în centru căsuţa lui Plusunu de la care toate drumurile satului se despărţeau. Iubitori de soare, tribobii şi-au construit casele rotunde, cu acoperişurile fără coşuri de fum, în formă de pălărioare întoarse. Şi pentru că trulii (aşa se numeau căsuţele tribobilor) nu aveau colţuri, ei nu foloseau niciodată expresiile: «a da colţul», «a lua colţul» sau «după colţ».

Într-o călătorie, tribobii au ajuns la Porţile Cerului…

Nu numai Bucureştiul a sărbătorit încheierea anului şcolar, ci oraşe din toată ţara au organizat expoziţii de final de an De-a Arhitectura. Aici găsiţi poveştile evenimentelor din ţară: Făgăraş, Braşov, Cristian, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Sighetu Marmaţiei, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea.

Mulțumim AFI Palace Cotroceni pentru găzduire, OAR şi UAR pentru susţinerea programelor De-a arhitectura şi sponsorilor din anul școlar 2015-2016:

Xella/Ytong: membru onorific De-a arhitectura din anul 2015
Ordinul Arhitecților din România (OAR): partener strategic
Uniunea Arhitecților din România (UAR): partener strategic
Ordinul Arhitecților din România FT București: pentru dezvoltarea cursului „De-a arhitectura în orașul meu” 2011-2013
FPSE: pentru dezvoltarea cursului „De-a arhitectura în orașul meu” 2011-2013
Uniunea Arhitecților din România (UAR): pentru finanțarea programului de pregătire al îndrumătorilor (arhitecți și cadre didactice)
Elmas: pentru susținerea cursului „De-a arhitectura la grădiniță”
Holver: pentru programul „Creștem împreună județul Brașov”
Goodyear Dunlop Tires România: pentru programul „Creștem împreună siguranţa în trafic”
Greentek: pentru programul „Creștem împreună județul Iași”
Rigips Saint-Gobain: pentru programul „De-a arhitectura pentru preşcolari”
Zoiss: pentru programul „Creștem împreună județul Constanța”
CA Immo, Ceresit, Duraziv, Galateca, ING, Magic Holiday, Ruukki, Simbio, Siniat, Star East Pet, Velux, Veranda: pentru Expoziția Case Ciripite 2016 – ediția a II-a
ControlTech, DigitalSpirit, OminiClinic, Popăescu Architects: pentru că susțin educația în arhitectură
Semimaraton Sibiu 2015: sponsorului principal – XUX Investment SRL, celor 94 de donatori, celor care au alergat pentru noi – arhitecți, prieteni, copii
Swimathon Bucureşti 2015: sponsorilor principali – Hansen şi Siniat, celor 55 de donatori, celor care au înotat pentru noi, arhitecți, în echipele ARHimede și NOD Makerspace
Ciclaton 2015: sponsorilor principali – Vonino, Schneider Electric, Wordsurf, Spokes.ro, celor 60 de donatori, celor care au pedalat pentru noi

1