De vorbă cu preşedinţii filialelor Ordinului Arhitecţilor din România: Radu Alexandru Răuţă

De-a Arhitectura este o reţea de oameni cu idei similare, la nivel naţional şi internaţional, care cred că arhitectura şi mediul construit oferă resurse preţioase în îndrumarea copiilor şi a tinerilor către cetăţenia activă şi aprecierea valorilor culturale. Prin programele de educaţie oferite, utilizând metode non-formale şi experienţa arhitecţilor voluntari care devin ghizi pentru copii la clasă, prin parteneriatul şi dialogul cu dascălul şi cu şcoala, începând cu 2011 De-a Ahitectura contribuie la cultivarea în generaţiile viitoare a prestigiului profesiilor implicate în domeniului arhitecturii şi urbanismului şi la crearea unui nou model de cetăţean: implicat, informat, interesat de mediul în care trăieşte şi de contribuţia pe care o poate aduce la acesta.

De la începutul anului 2016, De-a Arhitectura este proiect cultural prioritar al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), ceea ce confirmă importanţa acordată de către profesionişti investiţiei într-o societate mai atentă şi mai cultivată în domeniul arhitecturii.

Dorim să luăm pulsul filialelor OAR în legătura directă cu campania de popularizare a „Timbrului de Arhitectură” şi vă propunem o serie de scurte interviuri cu preşedinţii filialelor locale pentru o relevantă expunere a profesiei şi a impactului în comunitate a finanţărilor din fondurile „Timbrului de Arhitectură”.

Continuăm seria de interviuri începută în februarie 2019 cu arh. Radu Alexandru Răuţă, preşedinte al Filialei Teritoriale Argeş a Ordinului Arhitecţilor din România.

⌂ De ce aţi ales să deveniţi arhitect? Ce v-a motivat să alegeţi un rol activ ca arhitect în cadrul organizaţiei profesionale?

Ca adolescent, am fost cucerit de ideea că arhitecţii lasă în urmă ceva durabil, concret şi personal, cel puţin asta deduceam din cărţile de arhitectură ale tatei, şi el tot arhitect. Acum am învăţat însă că este mai importantă angrenarea inteligentă în tot felul de negocieri pentru a atinge acel ţel de durabilitate.

Implicarea în cadrul OAR a venit firesc, o dată cu dorinţa de a căpăta o voce în dezbaterile despre profesie. Este din ce în ce mai evident că fiecare dintre noi avem nevoie să depăşim condiţia celui care acceptă pur şi simplu regulile jocului, sau simplitatea celui care crede că regulile jocului pot fi ignorate.

⌂ Cum credeţi că percep cetăţenii profesia de arhitect şi rolul arhitectului în societate? Cum credeţi că vă văd tinerii şi copiii ca arhitect?

Percepţiile sunt foarte diferite în societate, faţă de profesia de arhitect, şi rareori clare, pentru că rolul nostru tehnic este puţin cunoscut (şi rareori exersat pe deplin), în timp ce rolul nostru de coordonator creativ al unui proiect plin de constrângeri tehnice este destul de dificil de înţeles şi de acceptat de către clienţi.

Tinerii şi copiii au, cred, o părere chiar mai neclară despre arhitectură şi arhitecţi, dar suntem ajutaţi în acest sens de vorbirea curentă. Se tot folosesc referinţe la „arhitectura instituţională europeană”, „arhitectura de securitate globală”, „arhitectura antică (sau medievală, sau modernă)” din cutare oraş sau ţară. Această reputaţie culturală, care subsumează conceptului de „arhitectură” fie un rol de coordonare subtilă şi complexă, fie definirea decisivă a unei epoci sau a unui stil de viaţă, ne plasează într-o poziţie avantajoasă pentru o primă recepţie pozitivă din partea tinerilor şi copiilor.

⌂ Ce impact vă doriţi să aibă filiala pe care o conduceţi în viaţa comunităţilor locale?

Filialele Ordinului îşi pot desfăşura activitatea pe trei paliere. Primul se referă la relaţia cu arhitecţii membri ai filialei, faţă de care e nevoie să funcţioneze ca punct de referinţă pentru tot ce înseamnă activitatea profesională: informare tehnică, legislativă şi culturală, schimburi de idei, implicarea în diverse proiecte şi iniţiative comune. Al doilea se referă la schimburile cu alte instituţii apropiate ca interese: asociaţii profesionale, instituţii culturale, administraţii publice, firme şi ONG-uri apropiate ca preocupări sau domeniu de activitate. Al treilea palier, abia, este expunerea publică, nemediată,  prin care facem cunoscută profesia, rolul ei în societate, rezultatele avute şi, mai ales, felul în care noi vedem şi putem contribui la prezentul şi viitorul comunităţii.

Fără primele două paliere, respectiv crearea unei culturi profesionale locale şi deschiderea acesteia către alte forme instituţionale care oferă potenţial de creştere, al treilea palier, al implicării nemediate în comunitatea locală, devine foarte vulnerabil. Aş fi de acord însă cu oricine ar spune că cele trei paliere trebuie gestionate în paralel, pentru că avem nevoie şi ar trebui să ştim să participăm la dezbaterile publice relevante pentru comunităţile din care facem parte.

⌂ Vă rugăm să ne spuneţi dacă aţi auzit de Asociaţia De-a Arhitectura şi dacă sunteţi familiarizat cu programele desfăşurate de aceasta, dacă şi de ce credeţi că este importantă introducerea în curricullum şcolar a unui curs de educaţie de arhitectură şi mediu construit pentru copii şi adolescenţi?

Am auzit numai lucruri bune despre Asociaţia De-a Arhitectura, sunt incomplet familiarizat cu programele desfăşurate de aceasta, dar, din primul moment în care am devenit preşedinte la Filiala Argeş, mi-am dorit o relaţie mai strânsă cu astfel de echipe cu experienţă în fome alternative de promovare a culturii arhitecturale.

În general, da, cred că este foarte bine să-i provocăm pe copii şi pe adolescenţi să privească atent propriul lor mediu construit. Cred şi că este un procedeu foarte potrivit pentru a le atrage atenţia asupra realităţii materiale, care-i condiţionează în foarte multe feluri, şi pentru a-i desprinde de realitatea virtuală care le copleşeşte atenţia şi imaginaţia. Am rezerve, însă, în ce priveşte un curs obligatoriu în programul şcolar. Tot ce este obligatoriu devine o corvoadă, nu numai pentru elevi, dar şi pentru eventualii instructori. Mult mai bune sunt opţionalele şi încă şi mai bune sunt programele culturale derulate cu plată sau finanţări private sau instituţionale. Cred că De-a Arhitectura a menţinut un standard înalt al programelor sale tocmai pentru că a fost provocată permanent să-şi susţină cauza, să-şi mobilizeze voluntarii, să convingă sponsori, să capteze interesul părinţilor şi al copiilor ş.a.m.d. Investiţia aceasta de efort a dus la rezultate extraordinare.

Cum pot fi făcute vizibile în comunitatea dumneavoastră proiectele finanţate de Ordinul Arhitecţilor din România prin fondurile strânse din taxa „Timbrul Arhitecturii”?

Din experienţa proprie, încă nu foarte extinsă, fondurile strânse din Timbru sunt prea reduse pentru a forma şi susţine un discurs cultural consistent într-o comunitate care nu este centru universitar. Fără acest discurs cultural consistent, dorinţa de vizibilitate mai bine este asumată de indivizi sau echipe, în spiritul antreprenoriatului cultural. Pentru Filială, fondurile din Timbru pot fi însă impulsul iniţial al unor iniţiative care să angreneze mai mulţi actori locali şi care, prin experienţa adunată, să capete consistenţa necesară unei vizibilităţi semnificative.

În Argeş sunt câteva muzee şi un Liceu de Artă cu clase de arhitectură care se implică în colaborări cu filiala OAR şi mai explorăm încă alte posibilităţi. Astfel, putem organiza evenimente cu un oarecare impact în Piteşti, dar, dacă ar fi să luăm în considerare mediul rural şi oraşele mici, fondurile din Timbru sunt ca o picătură de apă în deşert. E nevoie de foarte multă inteligenţă, de foarte mult voluntariat şi de foarte mulţi aliaţi pentru a avea un impact semnificativ şi vizibilitate.

Ce cuvinte-cheie (sau sintagme) aţi alege pentru a ilustra justificarea existenţei taxei „Timbrul Arhitecturii”?

Coagulare discurs social şi cultural de arhitectură, susţinere medii de confruntare profesională, expunere internaţională, experiment, implicare durabilă în proiecte strategice comunitare, voluntariat cultural/identitar.

Aş sublinia că fondurile din Timbrul de Arhitectură susţin în mod special implicarea arhitecţilor în zone fără beneficiu economic imediat, dar care creează valoare şi potenţial social şi cultural.

Foto: Ordinul Arhitecţilor din România

0