De-a Arhitectura la Swimathon Bucureşti 2018

Pe 30 iunie 2018, Asociaţia De-a Arhitectura a participat pentru a patra oară la Swimathon București cu trei echipe de înotători care au reuşit să depăşească target-ul de donaţii pe care ni l-am propus. Banii strânşi la Swimathon vor ajunge la una dintre clasele din Bucureşti înscrise în proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea” pentru anul şcolar 2018-2019, bani care vor fi folosiţi pentru a-şi pune în practică proiectul.

După două luni de campanie, 446 de oameni au înotat la Bazinul Dinamo din București pentru 25 de ONG-uri și grupuri de inițiativă care au înscris proiecte la evenimentul de strângere de fonduri și au căutat oameni care să înoate în echipele lor și să strângă bani din comunitate. Swimathon București este un eveniment anual de strângere de fonduri prin înot, organizat de Fundația Comunitară București din 2013: „Este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizaţiile sau grupurile de iniţiativă înscriu proiecte din comunitatea locală, companiile şi înotătorii aleg pentru ce se implică, iar susţinătorii donează.”, se menţionează pe site-ul proiectului.

Campania de fundraising a început pe 30 mai 2018, pe 30 iunie a fost ziua evenimentului la bazin, o zi specială, plină de oameni frumoși, alături de care am simțit cum lucurile se mișcă și se schimbă in bine, iar pe 31 iulie s-au strâns ultimele donații. În cele două luni de campanie, 4.310 donatori individuali și companii au adunat împreună 676.695,49 lei pentru cele 25 de proiecte înscrise la Swimathon București. Donația medie a fost anul acesta 142 de lei, au anunţat organizatorii.

Trei echipe ne-au susținut în cadrul Swimathon-ului în 2018: ARHimede 2018, NOD pentru De-a Arhitectura şi Banca Românească. A fost un drum lung, plin de provocări, cu multe răsturnări de situație, cu modificări aduse în cadrul componenței echipelor și cu mobilizări exemplare pe ultima sută de metri. Bugetul proiectului a fost stabilit la 15.000 lei, echipele şi-au propus să strângă 20.000 lei, dar am reușit până la finalul campaniei să adunăm 21.660 lei din 116 donaţii, cu o medie de 186.72 lei per donaţie.

Le mulțumim cu această ocazie înotătorilor: arh. Alex Axinte, Mihai Botez, Letiția Roșculeț, arh. Monica Săbău, arh. Andrei Șerbescu (ARHimede 2018), Andra Berilă, Andrei Carcea, Dana Marin, Emilian Zamfir (NOD pentru De-a Arhitectura) şi Matei Orzu, Antonio Rentea, Irina Șercăianu, Irina Șubulică (Banca Românească), pentru implicare, pentru bună dispoziție și pentru că au ales să susțină această cauză. Mulțumim şi magazinului de jucării educaționale, făcute din lemn, cu design original, MORMI, care a donat o parte din vânzări către proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea”.

Și mulțumim donatorilor, celor din umbră, care nu au înotat pe 30 iunie în bazin, dar au înotat cu sufletul, care au fost alături de noi pas cu pas și a căror contribuție ne-a adus mai aproape de scopul nostru. Și nu în ultimul rând, mulţumim Fundației Comunitare București pentru această oportunitate, pentru devotamentul lor față de comunitate și pentru că ne-a oferit un context în care să putem prezenta și aduna bani pentru copiii de la clase. Swimathon 2018 a fost, şi în acest an, dincolo de un eveniment de strângere de fonduri, un exemplu despre puterea comunității, despre creativitate și despre implicarea și devotamentul oamenilor.

Proiectul pentru care oamenii ne-au susţinut înotând şi donând, „De-a arhitectura în şcoala mea”, este un program educațional de arhitectură și mediu construit pentru gimnaziu şi liceu (clasele VI-XI), conceput şi coordonat de Asociaţia De-a Arhitectura. A fost testat pentru prima dată în anul şcolar 2015-2016 şi, de atunci, s-a derulat în fiecare an în câte cinci şcoli din întreaga ţară. Proiectul este o unealtă de design participativ pentru spaţii şcolare prin care se poate stimula o campanie de advocacy care să dezvolte o infrastructură pentru educație la standardele secolului XXI. Proiectul „De-a arhitectura în şcoala mea” reprezintă o raritate în parcursul educaţional al şcolarilor: e un model de proces transdiciplinar, cu final concret – ambele elemente confirmate de pedagogi ca fiind specifice dezvoltării psihologice a vârstei de 12-15 ani.

La cursul „De-a arhitectura în şcoala mea” elevii investighează şcoala, cu ghidarea unui arhitect + a unui cadru didactic, pentru a identifica detalii ale clădirii care pot fi îmbunătățite. Astfel, îşi imaginează ce vor să facă, se documentează, analizează şi fac propuneri de proiect, proiect pe care îl vor prezenta posibililor utilizatori. Soluţia aleasă e implementată, în măsura în care asociaţia + elevii reuşesc să mobilizeze resursele necesare.

Şi am reuşit, la Swimathon Bucureşti 2018, cu ajutorul comunităţii! Vă mulţumim!

Autor text: antropolog Gabriela Anghel
Editori: arh. Monica Popescu
Fotografi: Bogdan Dinca, Bogdan Ioniță, Valentin Boboc; Swimathon București 2018

0