De-a Arhitectura la „Congresul Internaţional Copilul şi Arhitectura: Împărtășirea experiențelor” şi la întâlnirea programului de lucru al UIA din Cappadocia, Turcia

De-a Arhitectura a avut plăcerea de a fi prezentă la „Congresul Internaţional Copilul şi Arhitectura: Împărtășirea experiențelor” („International Child and Architecture Congress – Sharing the Experiences”) ce s-a desfășurat în perioada 15-17 noiembrie 2018 la Müze Salon, Argos în Cappadocia, Uçhisar-Nevșehir, Turcia şi a fost organizat de Camera Arhitecților Turci (CAT, Tmmob Mimarlar Odası) cu ocazia reuniunii bianuale a Programului de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii”.

Mina Sava, arhitect, preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura şi reprezentantul României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Grupul de lucru UIA – „Arhitectura și Copiii” încă din 2015, şi arh. Eliza Yokina, membru fondator al Asociaţiei De-a Arhitectura şi membru supleant la Grupul de lucru, au participat la eveniment. Mina ne introduce într-o poveste scurtă, dar revelatoare a arhitecturii din orașele subterane din regiune şi a restaurării acestora şi ne prezintă subiectele abordate în cadrul programului de lucru şi al congresului internaţional.

Dacă am fi vizitat Cappadocia înainte să scriem cursurile de arhitectură pentru copii, totul ne-ar fi fost mult mai simplu de explicat. Aici, simbioza dintre cadrul natural și cel construit este perfectă și firească. Nu ai nevoie de multe resurse, de cărămizi, beton sau lemn, pentru a-ți face o casă, ci doar de o daltă. Poți „construi” orice doar săpând în interiorul rocilor moi de tuf vulcanic, de la case și adăposturi pentru animale, la biserici și orașe subterane. Peste 200 de astfel de orașe subterane se află în Cappadocia, cu galerii și săli ce coboară până la adâncimi de 80-90 de metri și care au un sistem de ventilație prin hornuri, perfect funcțional și astăzi. O experiență indicată oricui dorește să devină arhitect sau este deja.

Locuințele săpate în stâncă au fost abandonate în anii ‘60 de către cei care locuiau în ele, mutați fiind de stat, cu sau fără voia lor, în case „adevărate”, pe pământ și cu acoperiș. Însă clădirile abandonate, sursa de inspirație a decorurilor din „Star Wars” [n.r filmul „Războiul Stelelor”], au atras treptat mulți turiști străini și, astfel, în anii ’90 a început un timid proces de punere a lor în circuitul turistic, în paralel cu dezvoltarea ascensiunilor în baloane cu aer cald.

Atmosfera locului din lunile reci de toamnă-iarnă, desprinsă parcă din filmul lui Nuri Bilge Ceylan, „Somn de iarnă” („Winter Sleep”, câștigătorul premiului „Palme d’Or” în 2014), am regăsit-o și în hotelul Argos din Üçhisar unde a avut loc congresul și întâlnirea UIA. Ansamblul hotelier este unul dintre cele mai bune exemple pe care le-am văzut de restaurare, utilizare și reintegrare a unui sit arheologic în viața unui sat. Acest proiect, început cu 20 de ani în urmă de către arhitectul Turgut Cansever, un promotor al restaurării sensibile, continuă cu noi etape, recuperând treptat părți ale unui mare sit arheologic, constituit din locuințe și o mănăstire, săpate în stâncă, din perioada romană până la cea otomană.

Arhitecta Aslı Özbay a adaptat metodele de restaurare lucrului cu meșterii locali și specificului acestei zone, unde nici un proiect nu este gata până nu e pusă ultima piatră, niciodată neștiind ce vei descoperi dedesubt . Meşterii au utilizat în întreaga zonă ceea ce au învățat aici și, în câțiva ani, clădirile din toată regiunea construite în stâncă au fost restaurate pe aceleași principii, devenind punctul de atracție și de cazare al turiștilor. Astfel, un exemplu de bună practică, a devenit norma urbană a unei întregi regiuni.

„Congresul Internaţional Copilul şi Arhitectura: Împărtășirea experiențelor”, precum și a doua zi, dedicată întâlnirii programului de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților, s-au desfășurat în noua sală multifuncțională a hotelului Argos, Müze, fiind deschis de ceremonia de decernare a premiului pentru cel mai bun proiect de restaurare al anului 2018, oferit arhitectei Aslı Özbay de către Camera Arhitecților Turci, în semn de recunoaștere a valorii acestei construcții.

Deniz İncedayı, vicepreședintele Camerei Arhitecților Turci, a adresat cuvântul de bun venit participanților, iar gazda întâlnirii, Tezcan Karakuş Candan, președintele Camerei Arhitecților Turci din Ankara, a prezentat atât proiectele, cât și problemele cu care se confruntă educația de mediu construit în Turcia. Aceste programe au fost implementate în școli încă din 2002 cu ajutorul arhitecților și studenților voluntari, prin programul „1000 de arhitecți în 1000 de școli”. În ultimii ani însă, accesul arhitecților în școlile de stat a fost limitat, astfel încât programele nu se mai pot desfășura decât în afara acestor instituții. Un alt vorbitor din partea gazdelor, de această dată un cadru didactic universitar implicat în programe de educație de mediu construit, Tülin Şener, a deschis subiectul ce avea să devină laitmotivul tuturor prezentărilor: construcțiile școlare, adecvarea lor în concordanță cu schimbarea paradigmei învățământului și a profilului elevilor, dar și siguranța elevilor în școlile care sunt dezvoltate în spații și vecinătăți improprii.

Cu toate că prezentările oaspeților străini au descris proiectele specifice fiecărei țări, de la programe școlare de mediu construit, la tururi urbane ghidate, la ateliere de diverse tipuri, până la sensibilizarea elevilor cu dizabilități la patrimoniul construit prin intermediul jocului Minecraft, subiectul spațiilor de învățământ a fost firul roșu al tuturor celor prezenţi, ilustrând atât preocuparea arhitecților pentru transformarea acestora prin design participativ cu elevii (Bulgaria, România, Ungaria), cât și implicarea părinților și a comunității în găsirea de soluții pentru spații de învățământ adecvate și atractive (Hong Kong).

Întâlnirea Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) a avut loc în prima zi în sala Bezirhane a hotelului, inițial biserică de mănăstire, convertită de otomani în fabrică de ulei de in, ulterior distrusă de localnicii care căutau materiale de construcție și readusă azi la viață printr-o restaurare inteligentă.

Programul de lucru a primit trei membri noi din Asia: Benin, Coreea de Sud și Hong Kong . Ca de fiecare dată, întâlnirea UIA s-a deschis cu foarte scurte și succinte prezentări ale activității și proiectelor de educație de mediu construit din țara fiecărui participant, desfășurate în timpul scurs de la ultima întrevedere, precum și rapoartele directorilor de regiune, Africa şi Asia. Online au fost prezenți: noua membră din Benin (Africa), directorul zonei America, dar și Siria, prin intermediul unui scurt video care prezenta un atelier pentru copii, trimis de colegul nostru sirian (refugiat în Suedia).

La întâlnirea anterioară de la Pontevedra, Spania, s-au definit proiectele pe care se va concentra în următorii trei ani programul de lucru:

  • eficientizarea comunicării;
  • premiile Cuburile de Aur 2020;
  • finalizarea „Chartei educației de mediu construit” și semnarea acesteia de către UNESCO;
  • un „snapshot” al situației educației de mediu construit din întreaga lume care să devină un document de pornire al unei cercetări științifice mai ample;
  • pregătirea profesorilor în acest domeniu;
  • activitățile „Arhitectura și copiii” care se vor desfășura cu ocazia congresului Uniunii Internaționale a Arhitecților de la Rio din 2020.

Întâlnirea din Cappadocia a stabilit calendarul premiilor Cuburile de Aur, a componenței echipei tehnice și a juriului (din care va face parte și arh. Mina Sava, preşedinte De-a Arhitectura), alături de numeroase propuneri pentru președintele juriului care trebuie să fie o personalitate de renume mondial în domeniul arhitecturii sau al educației. De curând, colega noastră din Japonia a lansat invitația fostului ei mentor, Toyo Ito, pentru prezidarea juriului, mai ales că acesta este unul dintre puținii arhitecți care conduce o școală de arhitectură pentru copii, Ito Juku, premiată la una din edițiile anterioare.

Subiectul pregătirii profesorilor în educația de mediu construit a fost și el amplu dezbătut. În Ungaria există o dispută între arhitecți și profesori, în a cui zonă de expertiză intră educația de mediu construit; în Franța, cu toate că acest domeniu este foarte bine dezvoltat și activ, ministrul educației nu dorește momentan să includă acest subiect în curricula școlară. În toate țările, mai puțin de 1% dintre profesori aleg acest subiect ca și curriculum dedicat, majoritatea, dacă îl fac fără sprijinul arhitectului, îl asimilează numai educației vizuale de bază și desenului, uneori cu multe opinii preconcepute. Există multe materiale didactice realizate de arhitecți, sub formă vizuală, dar sunt arareori utilizate de profesori, în lipsa unui arhitect care să le explice noţiunile mai complicate. De aceea este foarte importantă atât prezența arhitectului în realizarea și implementarea programelor, cât și în pregătirea prealabilă a profesorilor.

Delegația României, parte a grupului de comunicare, a condus discuțiile despre broșura pentru sponsori care au pornit de la dificultățile întâmpinate în comunicarea prin text a unor mesaje clare către o comunitate globală, unde fiecare cuvânt în limba engleză poate fi interpretat și poate să dea naștere unor înțelesuri nedorite într-o anumită cultură. Subiectul armonizării mesajelor în cadrul diverselor contexte culturale a condus la un mic sondaj ad-hoc asupra celor mai importante subiecte pentru sponsorii și finanțatorii din diverse țări. Astfel, în Bulgaria, România, Turcia, Ungaria funcționează bine exemplul implicării active a tuturor în societate și în educație, cu accentul pe voluntariat în Ungaria, în schimb în Suedia și în întreaga zonă scandinavă este mai importantă participarea copiilor, faptul că este necesar să se țină cont de opiniile lor, la fel ca de cele ale adulților. În Egipt accentul se pune pe creșterea calității vieții, pe o educație mai bună și un mediu sănătos pentru toți, pe când în Japonia discursul merge către recuperarea după dezastrele naturale, egalitatea de șanse a sexelor, învățarea continuă, identificarea problemelor globale de mediu. Spațiul public urban, de calitate, și educația modernă sunt subiectele care aduc o „imagine bună” sposorilor în Coreea de Sud, pe când în Franța participarea tuturor la planificarea urbană, problema migrației și a integrării imigranților, sunt subiectele zilei. Concluzia a fost că declarația de la Davos este destul de cuprinzătoare pentru acest mozaic de preocupări al actorilor schimbărilor în societate.

Următoarea întâlnire și conferință va avea loc la Budapesta, Ungaria, în luna mai 2019, iar până la acea dată sperăm ca „Charta educației de mediu construit” să fie finalizată, pentru a avea un document care să ajute organizațiile din acest domeniu să își legitimeze, în fața instituțiilor naționale, activitățile pe care le desfășoară cu atâta dedicație.

Vorbitori la conferință au fost: Tezcan Karacuș Candan, Tülin Şener, Erdal Duman – Turcia, Programul de lucru al UIA: Suzanne de Laval – Suedia, Junko Taguchi – Japonia, Mina Sava, Eliza Yokina – România, Hyun Jong Kwon – Coreea de Sud, Heba Safey Eldeen, Maha Shaaban – Egipt, Kristina Somogyi – Ungaria, Magdalina Rajeva – Bulgaria, Jason Tang – Hong Kong.

Mulțumim Ordinului Arhitecților din România (OAR) pentru finanțare și Camerei Arhitecților Turci (CAT, Tmmob Mimarlar Odası) pentru invitația la conferință.

Text: arh. Mina Sava
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Mina Sava

0