Copilărie fericită cu De-a arhitectura

În vreme de pandemie oamenii se readaptează și devin mai creativi. Ordinea firească a lucrurilor se schimbă și suntem obligați să redefinim o mare parte din obiceiurile și modurile de a face lucruri cu care operam inițial. Dar toată această situație reprezintă și un catalizator important pentru inovație și dezvoltarea rezilienței.

Chiar dacă școlile s-au închis și elevii și profesorii au fost nevoiți să își mute activitatea în online, unii dintre aceștia au găsit metode ingenioase de a se conecta și a transforma această perioadă mai dificilă (copiii iubesc interacțiunea directă și ar da oricând orele pe Zoom pe întâlnirile față-în-față) într-una memorabilă, presărată cu activități mai speciale.

Este cazul elevilor din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara care, sub îndrumarea arh. Mirela Szitar-Sîrbu și prof. înv. primar Simona Elena Romaș, au realizat „un caiet” aparte, având ca temă… copilăria fericită. Astfel, în cadrul programului „De-a arhitectura în oraşul meu”, pornind de la „Caietul nr. 2 – Spațiul și materialitatea”, copiii s-au mobilizat în perioada  8-29 mai 2020 și au adunat și așezat într-un puzzle-caiet cele mai prețioase momente trăite care să creeze, în final, un tablou în format fizic al copilăriei lor fericite.

Nouă ne-a plăcut tare mult această poveste despre bucurie, în texturi și culori diferite, așa că vă invităm să vă bucurați și voi, alături de ei, în relatarea făcută de cele două îndrumătoare.

Este o primavară specială. Chiar dacă poate nu ne vom aminti peste zece ani cum au fost alte primăveri, cu siguranță primăvara 2020 nu o vom uita. Și probabil copiii își vor aminti mai bine decât noi.

Tema săptămânii de la „clasa pinguinilor” era „Copilărie fericită”. A venit, firesc, întrebarea: „Ce putem face la De-a arhitectura pe această temă?” Așa că am pornit de la întrebările: „Cum definești fericirea? Ai avut oare o copilărie fericită? Și dacă da, care sunt acele amintiri care au rămas? Ce mai e cu tine, în sufletul tău, acum, din toate amintirile frumoase?”

De aici, am realizat că amintirea copilăriei fericite este un mozaic de momente magice, cu oameni dragi, locuri, imagini, texturi, gusturi, mirosuri, senzații, momente de inspirație, de uimire, de descoperire, de fapt un mozaic de lucruri simple. Copiii știu să se bucure din plin de aceste momente, mai mult decât adulții. Și ele rămân acolo, mereu, și ne însoțesc toată viața.

Și așa a venit ideea. Cum ar fi dacă am colecționa aceste momente prețioase, le-am împacheta și le-am păstra și în formă fizică? Cum ar fi dacă am avea un fel de jurnal al fericirii noastre, o cărticică a fericirii… sau cutie cu fericire… sau orice altceva ne mai trece prin minte? Și ce alt moment ar fi mai potrivit de realizat această colecție decât o primăvară specială, cu toate momentele ei bune și mai puțin bune, dar cu siguranță unice? O primăvară în care simțim mai mult decât oricând nevoia de a ne conecta, de a fi aproape, de a păstra sau a reactiva amintiri prețioase care să ne ajute să trecem peste momentele dificile.

Am prezentat ideea copiilor și ei s-au apucat cu mare drag de lucrul la proiect, mai cu seamă în aceasta perioadă, în care ne-am văzut doar online, iar timpul nu a fost de partea noastră pentru a împărtăși tot ce ne-am fi dorit. Fiecare copil a avut libertatea să aleagă forma preferată în care a dorit să materializeze proiectul COPILĂRIE FERICITĂ.

Etapele realizării cărții, așa cum au fost ele prezentate copiilor, au fost:

  1. Realizezi lista momentelor, oamenilor, locurilor, lucrurilor mărunte și aparent neînsemnate etc. care au contribuit la fericirea ta, pentru care te simți recunoscător că au existat în viața ta;
  2. Te gândești în ce formă ai putea să materializezi amintirile tale: fotografii, desene, texturi, mirosuri, text, poezie, obiecte colecționate etc;
  3. Alegi forma în care dorești să materializezi proiectul: carte legată, carte tip acordeon, carte cu formă specială, cutie cu amintiri etc.

Copiii au fost, ca de obicei, foarte inventivi, au realizat colaje, desene, quilling, au folosit chiar mirosuri și texturi neașteptate. Unii ne-au trimis fotografii, alții scurte filmulețe în care își răsfoiesc cartea. Apoi, ne-am întâlnit online și am povestit despre cărțile lor. Plăcerea de a împărtăși cu ceilalți starea lor de fericire i-a ajutat să se cunoască mai bine, să descopere frumusețea diversității, dar și surpriza plăcerilor comune.

„Un copil poate oricând să învețe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceva ce își dorește.” – Paulo Coelho

Pentru că am avut parte de doar o ședință de Zoom, neîncăpătoare pentru multele lucruri pe care dorea să le spună fiecare, ne-am propus ca în toamnă, când ne revedem în clasa a IV-a, să începem „De-a arhitectura în orașul meu” cu o expoziție povestită a acestor lucrări, pentru a împărtăși bucuria revederii așa cum se cuvine!

Credem că exercițiul e potrivit nu doar pentru copii de clasa a III-a, ci poate fi o activitate de vacanță plăcută pentru părinți și copii, care va crea o altă ancoră a memoriei, un nou moment magic împreună.

Cu bucurie împărtășim această experiență.

Noi mulțumim arh. Mirela Szitar-Sîrbu și prof. înv. primar Simona Elena Romaș, precum și clasei pinguinilor și elevilor David Ciursaș, Lorand Palocz, Marco Popescu, Raul Uță, Ioana Vancu pentru că au împărtășit cu noi mici bucăți din colecția lor cu momente prețioase.

*Profesorii şi voluntarii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.

Text: arh. Mirela Szitar-Sîrbu, prof. înv. primar Simona Romaș
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii ale copiilor cărora le aparțin caietele: David Ciursaș, Lorand Palocz, Marco Popescu, Raul Uță, Ioana Vancu 

1