Aproximativ 4000 de elevi din întreaga ţară au început cursurile De-a arhitectura în anul şcolar 2019-2020

De 7 ani, în septembrie, elevi din întreaga ţară încep un nou an şcolar având în orar unul dintre cursurile Asociaţiei De-a Arhitectura. În 2019-2020, 162 de clase, dintre care 38 în mediul rural, sunt înscrise la „De-a arhitectura mini” (clase pregătitoare, I şi a II-a), „De-a arhitectura în oraşul meu” (clase a III-a şi a IV-a) sau „De-a arhitectura în şcoala mea” (clase a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a). Aproximativ 4000 de elevi se întâlnesc deja, săptămânal, cu tandemul profesor-arhitect voluntar care îi ghidează pe cei mici în descifrarea oraşului şi a mediului construit în care trăiesc, fie el rural sau urban. […]

Atelierul de formare „De-a arhitectura în orașul meu” 2019-2020 la Timișoara

Așa cum vă povesteam, în lunile august și septembrie au avut loc atelierele de formare pentru arhitecții voluntari și cadrele didactice care vor preda la clase unul din programele asociației în noul an școlar. Întâlnirea faţă-în-faţă, în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” 2019, a avut loc pe 7 august la OK Center România, iar atelierul pentru cursul „De-a arhitectura în școala mea”, care a avut loc pe 14 septembrie la sediul Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România.
[…]

Atelierul de formare „De-a arhitectura în școala mea” 2019-2020

Înainte de începerea unui an nou școlar, Asociația De-a Arhitectura organizează programe de formare pentru cadrele didactice și arhitecții îndrumători care lucrează în tandem pentru implementarea la clasă a unuia dintre programele asociației : „De-a arhitectura mini”, „De-a arhitecura în orașul meu” sau „De-a arhitectura în școala mea”. Întâlnirea faţă-în-faţă în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” 2019 a avut loc pe 7 august la OK Center România și v-am povestit mai multe despre ea aici. […]

Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

După trei ani de la lansarea seriei „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” în septembrie 2016, am ajuns la cel de-al douăzecelea interviu. V-am prezentat 20 de voluntari De-a arhitectura, arhitecţi, arhitecţi de interior, ingineri, peisagişti, activitatea lor în domeniile în care profesează, în De-a Arhitectura, dar şi alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să continuăm seria, să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de voluntarii care ni s-au alăturat sau ni se vor alătura, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte. […]

Întâlnire faţă-în-faţă în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” 2019

Pe 7 august 2019 la Bucureşti, în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” dedicat elevilor din clasele pregătitoare, I sau a II-a în anul şcolar 2019-2020, coordonatorul local al acestui program arh. Aurelia Axente-Stan s-a întâlnit la OK Center România cu arhitecţii voluntari şi profesorii care vor preda la clase. Scopul evenimentului a fost de a le oferi un cadru, pentru a se cunoște, echipelor incomplete sau celor ale căror membri nu apucaseră să interacționeze. Echipele deja formate au avut posibilitatea de a experimenta lucrul în echipă cât și pe cel individual, exersând din activitățile pe care le vor desfășura alături de cei mici. […]

Spectacol „Orașul Banaha” la Expoziția De-a arhitectura București

În perioada 3-14 iunie 2019 a avut loc expoziţia de final de an a claselor De-a arhitectura din Bucureşti care au urmat unul dintre programele asociaţiei în anul şcolar 2018-2019. Timp de 12 zile holul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” a găzduit lucrările elevilor, rodul muncii lor: orașele construite la scara unui omuleț Lego, lumile fantastice descoperite de cei mici în călătoria lor de un an sau doi alături de cele două personaje Grifonel şi Seminţica, precum și propunerile de proiect pentru schimbarea în bine a şcolii lor. […]

Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Am ajuns la cel de-al nouăsprezecelea interviu din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm de fiecare dată când descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, când aflăm puţin din povestea sau istoria din spatele omului şi ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei. […]

Expoziție De-a arhitectura 2019 la Bastionul Theresia din Timișoara

Luna iunie nu a marcat doar începutul vacanței de vară, ci și un moment mult aşteptat de către cei aproximativ 4800 de şcolari din ciclul primar şi gimnazial care au participat în anul şcolar 2018-2019 la cursurile De-a arhitectura: expozițiile de final de anOrganizate în mai multe orașe din țară, expozițiile au reprezentat punctul culminant al activității desfășurate de elevi, momentul lor de recunoaștere și de validare al eforturilor depuse. […]