Atelier „Oraşul viu” la Timişoara în săptămâna „Şcoala Altfel”

A fost un an intens pentru Asociaţia De-a Arhitectura în săptămâna „Şcoala Altfel” din întreaga ţară. Am organizat ateliere de arhitectură și mediu construit pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, iar acum ne apropiem de finalul de an şcolar şi închidem luna viitoare oferta atelierelor din „Şcoala Altfel”. Promitem însă să revenim cu noi ateliere interesante în septembrie.

În aprilie, la Timișoara, a avut loc  atelierul „Oraşul viu”, la clasa a III-a A din Liceul Teoretic „J. L. Calderon”. Premisa de la care a pornit atelierul adresat copiilor de 9-12 ani a sunat aşa: „Dacă voi aţi fi mari şi aţi construi oraşul, cum aţi vrea să fie? Ce aţi schimba şi ce aţi păstra? Cum aţi face să locuiţi corespunzător cu tehnologia timpului vostru? Aţi lăsa loc şi pentru copiii voştri? Dar pentru nepoţi? Cine face oraşul şi ce îl determină, de ce depinde el? La ce ar trebui să ne gândim pentru viitor? Încercăm să ne imaginam cum vor arăta construcţiile, circulaţiile, zonele verzi, sursele de energie, mijloacele de transport, materialele şi tehnicile de construcţie. Fără să uitam de unde plecăm!”

Brînduşa Havaşi, arhitect îndrumător al atelierului şi coordonator De-a Arhitectura-Vest, ne-a introdus în povestea „Oraşului viu” şi a modului în care acesta a fost perceput de copii.

Marţi, 16 aprilie 2019, e o zi însorită de primăvară. În săptămâna „Şcoala Altfel” putem desfăşura pe parcursul a trei ore atelierul pregătit din timp. Astăzi vorbim despre „Oraşul viu”. Pentru a sparge gheaţa şi a-i introduce pe copii în subiectul ales, începem cu câteva întrebări: „În primul rând, ce este acela un oraş? Cum, când şi de ce au apărut oraşele? Nu le era bine oamenilor la sat?”. Ne dezmorţim şi continuăm, în formă: „Al cui este oraşul? Cine utilizează spaţiul public? Şi ale cui sunt faţadele clădirilor? Rămâne oraşul încremenit în perioada în care a fost construit sau se schimbă el mereu în timp?”

Privim fotografiile noastre de când eram mici. Este ceva ce seamănă cu noi şi este ceva care s-a schimbat. Desluşim unele trăsături ale părinţilor, dar nu suntem identici, de fiecare dată mai apare ceva nou.

Privim imagini cu pieţele Timişoarei şi observăm cum ele au evoluat în timp, cum unele clădiri au apărut, cum altele s-au modificat. Clădirea teatrului, de exemplu, actuala Operă, aflăm că a fost construită în 1875. A fost devastată de două incendii, dar a supravieţuit şi s-a adaptat vremurilor. Astăzi, structura ei care a supravieţuit ar fi împlinit 144 de ani.

„Cum vor arăta aceste pieţe peste 20 de ani, când noi vom fi adulţi şi probabil că vom merge la servici. Cu ce mijloace de transport ne vom deplasa? Cum vom re-echilibra poluarea? Vom transforma oraşele în grădini verzi? Dar peste 50 de ani, când vom avea copii? Cum se vor deplasa ei la şcoală? Dar peste 80 de ani, când vom fi bunici şi vom privi cu drag la nepoţii noştri?”

Elevii de 9-10 ani nu stau prea mult pe gânduri. Unii dezvoltă clădirile existente, le ridică turnuri sau le completează cu balcoane şi ferestre şi cu locuri de joacă, le îmbracă în verdeaţă. Alţii inventează vehicule zburătoare, tobogane, tuneluri cu bile sau maşini care se deplasează pe pernă de aer. Mai devreme sau mai târziu, clădirile vechi sunt demolate şi înlocuite cu structuri noi, avangardiste.

„Copii şi nepoţi, ce părere aveţi de propunerile elevilor de azi?”

Text: arh. Brînduşa Raluca Havaşi
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Brînduşa Raluca Havaşi

1