Atelier „Îmi cumpăr casă” la BETA – Bienala timișoreană de arhitectură

Pe 20 octombrie 2018, în cadrul Bienalei timișorene de arhitectură – BETA, a avut loc în conexiune cu expoziția „Despre Locuire” de la Halele Timco, atelierul „Îmi cumpăr casă” dedicat tinerilor de 11-18 ani. În decursulor celor 3 ore de atelier, sub îndrumarea arhitectelor Maria Sgîrcea şi Andreea Pătroi, adolescenţii au învățat despre aspectele importante pe care trebuie să le aibă în vedere oricine atunci când doreşte să achiziționeze o locuință. Maria ne povestește despre discuţiile avute pe marginea importantei teme – locuirea – asupra căreia s-a centrat atelierul şi bienala BETA în acest an.

Octombrie a fost luna BETA – Bienala timișoreană de arhitectură la Timișoara, o lună care ne-a provocat pe toți, mici și mari, să ne punem ochelarii de arhitecți și să răspundem invitației de a cunoaște, înțelege și de a ne bucura de mediul construit. „Despre Locuire” a fost expoziția principală a bienalei, tema atingând un subiect universal, o nevoie pe care o avem toți și care ne unește, indiferent de unde am fi şi cum locuim. Cu toții știm despre locuire și avem o părere despre cum locuim, iar cu prilejul BETA 2018 am avut ocazia să discutăm și să dezbatem despre aceste aspecte.

„Despre Locuire” i-a invitat pe cei mici și pe cei aproape mari la atelierul „De-a locuirea” dedicat copiilor de până la zece ani și la atelierul „Îmi cumpăr casă!” dedicat adolescenților, ambele dezvoltate în colaborarea entuziastă dintre Asociația De-a Arhitectura și BETA. Trebuie să vă avertizez că pentru „Îmi cumpăr casă”, cei 20 și ceva de participanți veniți au fost puși pe fapte, Andreea și Maria (eu), arhitectele la datorie care au condus atelierul și energicele Alexandra și Ioana din echipa BETA, AU INVADAT spațiul expoziției, l-au parcurs, l-au înțeles, l-au cucerit și s-au bucurat de el până la terminarea atelierului!

Am avut grijă să ne cunoaștem bine înainte de a începe atelierul, așa că am povestit cine suntem și unde locuim. Ne-am dat seama repede că avem multe lucruri în comun despre felul în care locuim, dar şi despre lucrurile pe care le-am schimba la locuința noastră. În același timp, însă, am descoperit și foarte multe lucruri care ne diferențiază, fie că este vorba de unde locuim sau unde am vrea să locuim.

Scopul pedagogic al acestui atelier a fost să înțelegem locuirea prin intermediul nevoilor pe care le are fiecare individ sau familie, iar modalitatea prin care am realizat acest lucru a fost jocul de rol: cumpărător – agent imobiliar. Prin urmare, după ce ne-am cunoscut și încălzit, ne-am împărțit în două mari tabere: a celor care căutau o locuință și a celor care aveau ca meserie promovarea și vânzarea unei locuințe. Am despărțit „bisericuțele” de prieteni cu împărțeala noastră în cele două categorii, dar ne-am acceptat fiecare „soarta” repede și ne-am pus pe treabă, nu înainte însă să lăsăm la panoul de „PLUS și MINUS” al expoziție, părerile noastre despre locuire.

Agenții imobiliari s-au familiarizat cu o parte din locuințele afișate în expoziția „Despre locuire”, astfel și-au pregătit cât mai iscusit și detaliat prezentarea către cumpărători. În parcursul lor au descoperit importanța vecinătăților, a utilităților din cartier, a diferitelor și variatelor feluri în care se poate configura un apartament, a finisajelor și așa mai departe. I-am lăsat să lucreze pe perechi și am așteptat cu sufletul la gură prezentările.

Cumpărătorii, între timp, au primit tema de a interpreta câte un personaj în căutare de locuință. Aici, participanții au fost îndrumați să empatizeze cu personajul lor și să îi înțeleagă nevoile. Spre exemplu, surorile pensionare aveau nevoie de infrastructură accesibilă care să le permită să se deplaseze cu ușurință pentru a cumpăra mâncare și pentru a merge în parc, pe când familiile cu un copil și o bunică aveau nevoie de un apartament cu trei dormitoare și izolare fonică bună.

Odată ce și-au dat seama ce căuta fiecare la o locuință, s-au pregătit să le „viziteze”. Agenții imobiliari au prezentat apartamentele cât de convingător au putut, iar cumpărătorii și-au identificat locuința ideală. Ne-am dat seama împreună că e bine să știi ce cauți și că e important să mergi pregătit în căutări, dar și că în anumite momente trebuie să faci compromisuri, că nu toate nevoile își găsesc oferta pe piață și că prea puțini ne permitem o locuință așa cum ne-o dorim.

Ne-am retras încet-încet spre casele noastre după ce s-a încheiat atelierul. Un pic obosiți poate, dar cu prieteni noi, cu păreri nou formate și cu întrebări noi, la care să căutăm un răspuns, despre locuire.

Mulțumim cu această ocazie paretenerului nostru, BETA – Bienala timișoreană de arhitectură, echipei BETA formată din Alexandra Maria Rigler și Ioana Maria Stan, precum și tinerilor entuziaști care au participat la atelier.

Text: arh. Maria Sgîrcea
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografi: Bianca Azap, Dan Purice

2