Atelier „Detectivi urbani” la Timișoara

Tur de Arhitectură este un proiect cultural nonprofit, aflat la a IV-a ediție, care oferă 22 de tururi tematice dezvoltate în jurul a 10 trasee pentru publicul larg, în vederea unei mai bune cunoașteri a mediului construit, dar și pentru a promova patrimoniul local timișorean.

Turul „Detectivi urbani” reprezintă o expediție urbană destinată copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani cu scopul de a le stimula interesul și implicarea în modelarea și utilizarea conștientă a peisajului urban local. Timp de 3 ore cei mici parcurg cele patru piețe aflate în centrul istoric al orașului Timișoara: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii, aflând informații despre apariția și evoluția acestor piețe în timp și dezvoltându-și simțul de observație, precum și cel de orientare, cu ajutorul unei hărți și a reperelor orașului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația De-a Arhitectura și a fost ghidat de arh. Roxana Pătrulescu.

Cum a decurs evenimentul de la începutul lunii iunie ne-a povestit pe scurt, din rolul de voluntar și asistent, arhitect de interior Elena Handrea.

Este 2 iunie 2019: o dimineață de duminică răcoroasă. În Piața Victoriei, locul de start al traseului nostru, încep să apară copii alături de părinți, puțini distrași de evenimentul sportiv care se derulează în același timp cu acest tur.

Pentru a înțelege procesele complexe care transformă mediul în care cresc și se dezvoltă, cei mici vor porni într-o explorare urbană ghidați de arh. Roxana Pătrulescu, la finalul căreia vor recunoaște și înțelege elementele cheie ale patrimoniului construit timișorean.

Și pentru că în general copiii adoră poveștile, cu toții sunt pregătiți să fie transformați în mini-detectivi, primind odată cu acest titlu și câte un plic cu „uneltele” necesare pentru activități. Rolul meu în acest tur a fost de a oferi ajutor, pe parcurs, acelor detectivi care ar fi avut nevoie în explorarea lor.

Ce mi s-a părut cu adevărat interesant a fost cum a reușit Roxana să le capteze atenția pe parcursul întregului traseu, deși din când în când copiii erau distrași de participanții evenimentului sportiv. Am pornit de lângă Operă spre Castelul Huniade. La această oprire, unul dintre detectivi, cel mai distras dintre toți, a devenit curios de una dintre ferestrele castelului și a încercat să se cațăre pentru a vedea ce se află înăuntrul castelului. 🙂 Următoarea oprire a fost în Piața Sf. Gheorghe unde ne-am intersectat cu colegii noștri care desfășurau turul de arhitectură – „Piețele și harta orașului.” Ne-am salutat din ochi și ne-am continuat traseul. A urmat Piața Libertății pe care am parcurs-o până la harta în miniatură ce reprezintă centrul vechi, hartă pe care detectivii puteau privi orașul de sus, și am ajuns într-un târziu la finalul aventurii, în Piața Unirii.

A fost o dimineață în care copiii și-au descoperit propriul oraș, iar la plecare am împărțit cu ei o mică parte din traseul către casă și am putut auzi cum una dintre fetițele participante, entuziasmată, îi povestea mamei despre albinele din Piața Sf. Gheorghe (este vorba de stupul cu albine reprezentat ca decorație în basorelief pe una dintre clădirile din piața Sf. Gheorghe).

Ne bucurăm să vă anunțăm că vom continua colaborarea cu Tur de Arhitectură în cadrul parteneriatului cu Ordinul Arhitecților din România Filiala Timiș și vă așteptăm în curând în noi expediții de explorare a mediului construit autohton.

Tur de Arhitectură ediția 2019 este un proiect cultural nonprofit, finanțat din taxa „Timbrul  Arhitecturii” de către Ordinul Arhitecților din România, realizat cu sprijinul ROHOST, Costin Bleotu, Institutul Cultural German Timișoara și Fundația Art Encounters.

*Profesorii şi voluntarii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.

Text: arh. int. Elena Handrea
Editori: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: arh. Sandra Andrei, arh. Dan Bunea, arh. Alexandru Todirică

0