Atelier „Case Ciripite” la ICR

Într-un oraş invadat în ultimii ani de păsări care îşi apropiază lacurile, parcurile, grădinile şi mansardele oraşului, cei mici şi-au dorit să le primească cu braţele deschise şi să le facă să se simtă cât mai bine în Bucureştiul nostru. Aşadar, vineri, 24 iunie, ne-am strâns la atelierul „Case Ciripite – tehnica papier-mâché” pentru copii de 6-12 ani, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Romanian Design Week. Am „ciripit” şi am povestit despre păsărele şi despre căsuţele realizate anul trecut în cadrul proiectului de strângere de fonduri „Case Ciripite” şi ne-am propus să conlucrăm şi să realizăm şi noi, copii, părinţi şi arhitecţi, propriile căsuţe pe care să le oferim în dar păsărilor care ne vor vizita.

 width=

Ne-am întâlnit cu toţii, unde altundeva decât într-o grădină, în Grădina Institutului Cultural Român (ICR), ca parte a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale. Acolo am făcut un mic joc de încălzire şi de cunoaştere, iar după ce ne-am prezentat cu toţii, copii şi îndrumători, ne-am uitat cu atenţie la căsuţele de păsărele realizate de arhitecţi în campania „Case Ciripite”. Am luat apoi făină şi apă şi am preparat o compoziţie pentru realizarea papier-mâché cu care am lipit sute de fâşii de ziare pe multe baloane colorate şi am creat, la final, câteva modele de căsuţe pe care intenţionăm să le pictăm şi să le decorăm pentru a le oferi apoi păsărelelor. Copiii au lucrat în grupuri şi au avut ca ajutor mâinile dibace ale părinţilor şi, bineînţeles, ale îndrumătorilor De-a Arhitectura (peisagist Alex Mexi, arh, Monica Popescu, arh. Corina Croitoru, peisagist Elena Gudumac). Nici măcar ploaia de vară care s-a năpustit asupra noastră nu ne-a oprit, ne-am adăpostit sub un acoperiş din grădină şi am finalizat după ce s-a oprit „atacul” pluvial.

 width=

Nu ştim dacă vreo zburătoare ne va face vizite, dar sperăm şi ne imaginăm că aceste căsuţe vor deveni cămine păsăreşti din care, la un moment dat, într-un viitor nu foarte îndepărtat(!), vor ieşi şi vor învăţa să zboare puişori.

Ne-am bucurat aşadar împreună de zâmebete, pete albe de făină, baloane colorate şi… puţină ploaie răcoroasă, ne-am distrat şi, nu în ultimul rând, cel puţin pentru câteva ore, am devenit artişti-arhitecţi de case ciripite.

 width=

Text: peisagist Alex Mexi, arh. Monica Popescu
Fotografii: Institutul Cultural Român (ICR)

Mulțumim peisagistului Alex Mexi care a îndrumat atelierul! Mulțumim tuturor voluntarilor pentru implicare!

1