Arhitectura incluzivă la Zilele Arhitecturii 2013

În cadrul Zilelor Arhitecturii, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea învăţământului de arhitectură, am participat, pe 21 noiembrie 2013, la o manifestare ştiinţifică care a avut loc în sala de consiliu a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din Bucureşti.

Tema centrală a fost „Arhitectura Incluzivă”, iar evenimentul a fost organizat în două părţi, o sesiune de comunicări şi o masă rotundă, la care au participat cadre didactice şi doctoranzi ai UAUIM, doctori – de remarcat prezența d-lui prof. dr. Constantin Bogdan, personalitate marcantă în domeniul Geriatriei şi Gerontologiei, reprezentanţi ai unor ONG-uri precum Fundaţia Motivation România, cadre didactice ale Şcolii Gimnaziale Speciale pentru Deficienţe de Vedere, Bucureşti, studenţi ai UAUIM etc.

O expoziţie de proiecte („Centru comunitar pentru seniori”, proiect de anul III la UAUIM) şi o expoziţie de fotografie („Portret de vârstnic”, concurs organizat de Asociaţia Tinerilor Medici Geriatri) au complementat activităţile zilei.

În cadrul evenimentului, de altfel unic în România, s-au abordat subiecte de cele mai multe ori neglijate sau marginalizate în proiectarea de arhitectură, probleme cu care ne confruntăm la fiecare pas în viaţa de zi cu zi, dar pe care, de cele mai multe ori, le luăm ca atare, fără să ne gândim că pot fi schimbate, îmbunătăţite, astfel încât să beneficieze un număr cât mai mare de utilizatori.

O primă temă abordată, „Principiile designului universal” (asist. drd. arh. Vlad Thiery, UAUIM), constituie de altfel şi laitmotivul întregii întâlniri: premiza că proiectarea de arhitectură şi designul ar trebui realizate având în minte toţi utilizatorii („design for all” sau „design pentru toţi”; „design universal”; „arhitectură incluzivă”), nu numai utilizatorul „obişnuit” (care în fapt constituie excepţia şi nu regula), ci şi utilizatorii de o numită vârstă, cei dizabilitaţi permanent sau temporar etc.

Chiar dacă la începutul său designul universal s-a dezvoltat având ca subiect central persoanele dizabilitate, în acest moment termenul se referă la arhitectura şi designul tradiţional/convenţional cu intenţia de a oferi medii construite fără bariere, bazate nu numai pe respectarea unor reguli şi standarde, ci orientate pe a răspunde necesităţilor variate ale diferiţilor utilizatori. Designul universal are la bază o serie de valori democratice, nediscriminante, iar spaţiul creat astfel este: echitabil, flexibil, simplu şi intuitiv, oferă informaţii uşor perceptibile, are toleranţă la eroare, necesită un efort fizic mic şi se constituie ca un spaţiu pentru abordare şi utilizare.

O altă temă tratată în sesiunea de comunicări se focalizează în jurul utilizatorului vârstnic: „Vârsnicii şi locuinţele lor” (lect. dr. arh. Ioana Şerbănescu, UAUIM), „Relaţia Arhitectură – Îmbătrânire – Vârste. O abordare interdisciplinară Arhitect – Gerontolog – Geriatru” (asist. drd. arh. Mihaela Grigorescu Zamfir, UAUIM; dr. Mihai Zamfir), prezentarea proiectului GerontoASSIST: Atelier de formare interdisciplinară în „Asistenţa multidimensională a vârstnicului în familie şi comunitate” (asist. drd. arh. Mihaela Grigorescu Zamfir, UAUIM; dr. Mihai Zamfir).

Foarte interesantă a fost abordarea interdisciplinară, clarificările pe care specialistul în domeniul geriatriei şi gerontologiei le poate aduce întrebărilor cu care se confruntă arhitectul: am învăţat despre noţiunile de luat în calcul atunci când se stabileşte vârsta utilizatorului vârstnic (vârstă cronologică, psihologică, biologică, demografică, socială etc.), am aflat despre noţiunea de „ageism”, generalizarea şi discriminarea utilizatorilor în funcţie de vârstă şi am învăţat câteva metode, de altfel de bun simţ, pentru proiectarea spaţiilor şi edificiilor destinate vârsnicilor (nivel mai ridicat de luminozitate, culori puternice care să orienteze, atmosferă caldă, de acasă etc.).

Un subiect mult mai aproape de elementul central în jurul căruia asociaţia noastră îşi desfăşoară activitatea – copilul – a fost cel al „Şcolilor fără bariere” (asist. drd. Oana Mihăescu). Fie că este vorba de bariere arhitecturale care împiedică copiii dizabilitaţi să beneficieze de educaţie asemenea oricărui alt copil sau de bariere de sistem (eşuarea sistemului educativ de a crea premizele unei educaţii incluzive, în care orice copil, indiferent de dizabilitate să poată participa la activităţi educaţionale), o abordare incluzivă în proiectarea instituţiilor şcolare beneficiază pe termen lung întregii societăţi, copiii dizabilitaţi care au acces la educaţie se transformă în adulţi dizabilitaţi, dar calificaţi, capabili să se auto-susţină financiar.

Puteți vedea aici cum ar putea arăta o „Şcoală fără bariere” şi cum îi putem sensibiliza pe copii pe această temă. Iar pentru definiţiile pe care ne-am bazat noi redactând acest text, puteţi citi mai multe despre ce este dizabilitatea, precum şi despre designul universal, în două abordări puţin diferite (1) şi (2).

O ultimă temă abordată în cadrul sesiunii ştiinţifice a fost aceea a proiectului „Arhipera – Arhitectură pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile” (Lorin Niculae), în care au fost prezentate diverse exemple negative ale unor mari arhitecţi străini (Le Corbusier, Minoru Yamasaki, James Stirling), precum şi exemple din România despre cum eşuează arhitectura şi arhitectul atunci când nu răspund nevoilor utilizatorilor. S-a prezentat şi un exemplu de succes al arhitectului Ralph Erskine care, prin aplicarea unei arhitecturi participative, a reuşit să creeze un spaţiu comunitar de succes, un exemplu de referinţă chiar şi astăzi (Byker Wall, Newcastle upon Tyne).

Masa rotundă, moderată de lect. dr. Liviu Ianăşi, UAUIM, a avut ca temă „Importanţa interdisciplinarităţii în abordarea arhitecturii incluzive”, unde toţi cei prezenţi, fie ei specialişti sau studenţi, au putut să-şi exprime punctul de vedere asupra subiectelor dezbătute.

Încheiat cu intenţia de a repeta evenimentul şi la începutul lui 2014, nu putem spune decât că aşteptăm cu interes următoarele subiecte abordate, cu atât mai mult cu cât Asociaţia De-a Arhitectura este direct interesată de utilizatorul tânăr, un „client” important pentru noi toţi care ar putea beneficia de proiectarea de arhitectură incluzivă.

Pe această notă, vă propunem să ne spuneţi părerea voastră despre cât de interesant vi s-ar părea un curs despre arhitectură pentru copiii dizabilitaţi? Mulţumim!

Text: arh. Monica Popescu
Fotografii: Mihaela Grigorescu Zamfir, Mihai Zamfir

1