Arhitect Voluntar De-a arhitectura

„Am descoperit că De-a arhitectura este mai puțin un joc despre arhitectură, este un joc care trezește reacții sănătoase, de uimire și curiozitate, un joc care nu are reguli stricte și care se poate calibra de către binomul arhitect voluntar-învățător pe profilul fiecărei clase în parte.

Tot procesul este ghidat de zâmbete şi de mirarea copiilor.

Alexandra Maria Garomfir, arhitect De-a arhitectura

Acesta este un text menit a pune în lumină impactul, rolul şi implicarea arhitecţilor voluntari, îndrumători ai cursurilor De-a arhitectura.

Pentru a avea la îndemână câteva perspective pe care ni le-au oferit voluntarii, vă îndemn să citiţi următoarele trei articole, pe care vi le prezint în ordinea cronologică a apariţei pe site. Aici puteţi citi jurnalul de bord al arhitectului Alexandru Leric din Arad în anul şcolar 2013-2014. Aici am publicat în toamna lui 2015 gândurile a trei tineri arhitecţi aflaţi la prima întâlnire cu şcolarii – aşteptările lor puse în faţa descoperirilor de la ore. Iar aici ne scrie arhitecta Alexandra Maria Garomfir, care predă deja de câţiva ani şi continuă.

Fără niciun fel de exagerare, arhitecţii care predau în şcoli sunt cei care fac să existe proiectele educaţionale pentru şcolari ale Asociaţiei De-a arhitectura. Deci noi, cei care urmărim constant îndeplinirea obiectivelor De-a arhitectura le suntem profund recunoscători. În anul şcolar 2015-2016 vorbim despre aproximativ 130 de persoane, majoritatea arhitecţi, dar şi urbanişti, studenţi la arhitectură, peisagişti, ingineri. De la debutul în şcoli al proiectului „De-a arhitectura în oraşul meu” au fost implicaţi circa 300 de arhitecţi.

Efortul pe care un voluntar De-a arhitectura îl face este probabil bine-cunoscut, dar voi rezuma mai jos. Primul pas este înscrierea pe site. În iulie-august arhitectului îi este atribuită o clasă (dacă nu cumva are vreo preferinţă, ca de exemplu, să predea la clasa fiului sau fiicei sale) şi parcurge, comunicând cu Asociaţia prin intermediul e-mail-ului, o primă etapă a programului de formare. În două zile de curs de formare din weekend-ul premergător începerii anului şcolar (septembrie), arhitectul îşi înfruntă temerile legate de întâlnirea cu o clasă de năzdrăvani şi începe să înveţe să se bazeze pe doamna învăţătoare. Am observat că aşteptările în privinţa felului în care vor interacţiona copiii sunt, de cele mai multe ori, exagerate. Dar ideea preconcepută despre copiii obraznici „din ziua de azi” este înlocuită rapid, în primele ore de clasă, cu uimirea şi bucuria de a construi o relaţie cu oameni vii, entuziaşti, cu interese diverse, toţi sub 1,50m înălţime. Ora de curs De-a arhitectura se desfăşoară o dată pe săptămână, pe parcursul întregului an şcolar. Arhitectul pregăteşte ora, împreună cu doamna învăţătoare. Apoi amândoi susţin lecţia – iar dinamica echipelor care se formează ar fi o frumoasă temă de cercetare.

Atunci când echipa e disciplinată şi chimia fericită, experienţa pedagogică a doamnelor împreună cu entuziasmul, rigoarea profesională a arhitectului fac minuni și schimbă tot felul de automatisme pe care copiii le-au dobândit deja în puținii ani de școală. Poate nu pentru totdeauna, dar odată ce semințele sunt plantate, școlarii vor ține minte că o întrebare poate avea mai mult de un răspuns corect, că e foarte bună curiozitatea și poate fi un catalizator puternic al formării personale, că e folositoare exersarea constantă a creativității, la bricolaj, dar și la rezolvat probleme, că dezbaterea și asumarea rolului fiecăruia presupun respect și cunoștințe. Școlarii găsesc, invariabil, în arhitectul care vine la fiecare oră De-a arhitectura, un model. Pe care au răgazul, vreme de un an școlar, să îl observe, să îl chestioneze, să îl cheme în ajutor atunci când se împotmolesc în greutățile lucrului în echipă (și care dintre noi nu am pățit-o, poate fără ghid lângă noi). Iar arhitectul simte greutatea acestei investiții de încredere și, aproape fără excepție, se ridică la înălțimea așteptărilor „copiilor săi”.

Mai putem discuta impactul asupra sistemului de educaţie pe care îl poate avea interacţiunea cu un curs construit pe principiul învăţării prin proiect, al multidisciplinarităţii – şi aici să nu trecem uşor peste valenţa arhitecturii, a mediului construit, de a se potrivi perfect cu acest tip de instrumente. Doamnele învăţătoare – şi domnii învăţători, sunt de fapt agenţi ai schimbării. Deja nişte oameni cu mintea deschisă, care au găsit energia de a se angaja să ofere şcolarilor un curs opţional care presupune o ieşire din zona de confort, ei sunt, alături de arhitecţii creativi şi jucăuşi, martorii faptului că elevii învaţă foarte bine şi observând, analizând, experimentând, producând şi prezentând. Ei, profesorii, sunt cei care vor perpetua aceste metode pentru generaţiile următoare de elevi, fie în cadrul cursului opţional De-a arhitectura, fie la alte materii.

Privind printr-o altă lentilă, putem discuta munca arhitectului voluntar De-a arhitectura prin prisma interesului oraşului. Da, pentru că la asemenea scară vedem noi lucrurile. Aproximativ 7500 de copii, care au trecut prin câte cel puţin un an de cursuri De-a arhitectura până acum, vor vota la alegerile locale din anul 2024, adică peste 8 ani. Ei vor fi adulţi care vor fi trecut în cursul educaţiei lor printr-o jucăuşă alfabetizare în ale locuitului în oraş şi vor şti să se uite la probleme, la atu-uri, vor şti că problemele sunt rezolvabile, că există pârghii, actori şi instituţii care pot mişca lucrurile în direcţia care rezultă dintr-o veritabilă dezbatere în comunitate. În iunie 2017 vom avea 10 mii de „absolvenţi”. Şi tot aşa, până la masa critică.

Implicarea arhitecţilor voluntari în număr atât de mare aduce beneficii profesiei în ansamblu, lucru sesizat de asociaţiile breslei, OAR şi UAR susţinând acest proces de transformare. Vizibilitate. Conştientizarea de către un public larg (nu uitaţi că vorbim de copii plus familiile lor) a rolului arhitectului. Noi, ca profesionişti, „coborâm în cetate”, ne înfăţişăm celor mai curioşi şi mai deschişi membri ai comunităţii. Redescoperim şi regândim, pe măsură ce re-inventăm conceptele de bază ale arhitecturii şi oraşului, pentru a le înfăţişa copiilor pe înţelesul lor. Exersăm comunicarea cu un „beneficiar” atent, interesat şi isteţ.

Există, printre sutele de clase din program, câteva cu poveşti aparte. În fiecare caz, arhitectul a fost acela care a făcut paşii în plus (la propriu sau la figurat) pentru a se întâlni cu cei de care avea nevoie. Câteva exemple. Arhitecta Ioana Ciurea a lucrat cu o clasă de copii cu tulburări din spectrul autist. Arhitectul Iulian Negru a călătorit la fiecare câteva săptămâni la Cordun, Neamţ, pentru întâlnirea De-a arhitectura. Arhitectul Cătălin Şandru, după trei ani de predat în clase din Bucureşti, asistă la distanţă două doamne învăţătoare din Piteşti pentru predarea cursului De-a arhitectura. Câţiva dintre arhitecţii din program au devenit coordonatori regionali ai De-a arhitectura, alţii lucrează specializaţi pe înscrieri (arh. Adriana Comănici, din Melbourne, Australia), pe comunicare (arh. Monica Popescu din Tulum, Mexic), fotografie (încă studentul arhitect Lucian Călugărescu), managementul bazei de date (arh. Mădălina Bold), iar alţii scriu cursuri noi şi inventează noi ateliere pentru copii (arh. Claudia Bingöl, arh. Ioana Rizea, peisagist Alexandru Mexi, arh. Deea Ursachi şi alţii). Din această lună arhitectele Iulia Nistor, Carmen Şandru şi Anca Bordean din Sibiu au înfiinţat prima filială locală a Asociaţiei.

Vă invităm aşadar să vă alăturaţi comunităţii îndrumătorilor De-a arhitectura. Aici.

Save

1